Primul dintre șoferi, în vârstă de 20 de ani, a fost oprit pentru control, luni seară, în Nițchidorf, județul Timiș. Polițiștii l-au tras pe dreapta, iar la verificări și-au dat seama că nu are permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Al doilea conducător auto, în vârstă de 35 de ani, a fost tras pe dreapta pe DJ 592B. Polițiștii l-au oprit pentru control, marți dimineață, și au simțit că miroase a alcool.
„Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Ambii șoferi s-au ales acum cu dosare penale pentru infracțiunile comise.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XSoferul fara permis era cumva R Latcau?