Incidentul a avut loc marți seara, în jurul orei 20:45, pe un teren de sport din municipiu. Tânărului i s-ar fi făcut rău și ar fi căzut în timp ce juca fotbal. Din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au reușit să-l salveze. Potrivit polițiștilor arădeni, este vorba de un cetățean italian, de 26 de ani, care studia la o universitate din Arad.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei decesului.
Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea unei fapte penale.
Trimite articolul
XEra si el cunoscut ca fiind pe caz de boala cu cardiesili?
Din pacate asta se intampla foarte des in ultimii 2 ani cel putin, dar nimeni nu ia masuri. Desigur, sa nu ne gandim ca e de la ceva care ne-a fost vandut ca sigur si eficient. Nu fiti conspirationisti. E de la energizantele care se consuma de 30 de ani, dar abia acuma fac victime. Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
-
nu-i nimic rau in a fi sceptic. mai lasa spalarea pe creier cu conspiratiile.
cineva cu iq sub 50 sa vina si sa mentioneze cuvantul “vaccin” neironic!! Repede cat e cald
-
Tu ești singurul. Oricum la moda e acum bautura energizanta…
-
se pare ca tu ai fost cel mai rapid. poti sa ne spui la fel de rapid ceva si despre excess deaths pe 2023 in functie de rata de vaxcinare pe diverse tari?
-
Din cauza indoctrinatilor ca tine mor oamenii pe banda rulanta! Utilule
Pizza, Energizante, Cafea dupa nopti Nedormite probabil si Cocaina apoi merge sa bata mingea.
Mai selecteaza si Dumnezeu sa putem trai noi care am ramas in viata mai bine!