Potrivit polițiștilor, un bărbat în vârstă de 45 de ani a condus un autoturism pe strada doctor Aurel Păunescu Podeanu dinspre strada Surorile Martir Caceu, iar la un moment dat, la intersecție cu Calea Stan Vidrighin, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de către un tânăr în vârstă de 20 de ani.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv tânărul în vârstă de 20 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Trimite articolul
Xnici o mirare cum circula idiotii astia
Ce viteza avea motocicleta ?