Încă de la începutul lunii iunie, polițiștii de la IPJ Timiș au luat o serie de măsuri pentru prevenirea faptelor antisociale, reducerea numărului de accidente rutiere, impunerea respectării legislației în vigoare și depistarea persoanelor de interes, căutate pentru audieri.
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat opt campanii pentru reducerea riscurilor cu privire la violența în familie, delicvența juvenilă, consumul drogurilor, discriminarea, protejarea bunurilor personale și importanța apelurilor efectuate la Serviciul de Urgență 112.
Polițiștii le dau o mână de ajutor școlarilor care încep cursurile în 9 septembrie. Astfel, le vor oferi 300 de ghiozdane complet echipate elevilor sărmani din județul Timiș. Ghiozdanele au ajuns deja la 60 de copii, urmând a fi distribuite și celelalte până la începerea școlii.
În această vară, polițiștii timișeni au intervenit la 7.679 de evenimente semnalate prin 112 (o medie de 85 de apeluri zilnic). Dintre acestea, 577 nu s-au confirmat.
În sezonul estival, polițiștii de la Rutieră au reținut 1.438 de permise de conducere, au retras 1.249 de certificate de înmatriculare și au constatat 418 infracțiuni rutiere.
În ceea ce privește șoferii testați cu DRUGTEST, Institutul de Medicină Legală Timișoara a pus la dispoziția Poliției Rutiere rezultatele analizelor toxicologice în termenul de 72 de ore prevăzut de lege.
„Au fost înregistrate 33 de cazuri de pozitiv la aparatul drugtest/refuz de aparat drugtest/refuz aparat etilotest, dintre acestea în nouă cazuri IML a infirmat prezența în organism a alcoolului sau a altor substanțe cu efect psihoactiv”, au transmis, vineri, reprezentanții IPJ Timiș.
Agenții de la Rutieră au aplicat 1.721 de amenzi în Timiș, cele mai multe fiind pentru depășirea vitezei legale: 1.182 sancțiuni.
Amenzi și pentru motocicliști și bicicliști
„O atenție deosebită a fost acordată, încă de la începutul verii, motocicliștilor și bicicliștilor, care au fost informați despre obligațiile lor, ca participanți la trafic, normele legale în vigoare și faptul că acțiunile noastre îi vizează și pe ei, nu doar pe cei care conduc autoturisme. În acest context, au fost verificați peste 100 de motocicliști, dintre care 18 au fost sancționați contravențional”, au mai transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Au fost amendați și bicicliști care nu au respectat normele rutiere, peste 700 la număr.
La Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, în perioada sezonului estival, au fost înregistrate 2.563 de infracțiuni. Este vorba despre 401 infracțiuni de loviri sau alte violențe, acestea reprezentând 15,64% din totalul infracționalității sesizate. Dintre acestea, 146 au avut ca specific violența în familie, fiind emise 78 de ordine de protecție, iar 16 au fost încălcate.
În Timiș a avut loc vara aceasta și o tentativă de omor.
În județul nostru au fost înregistrate 162 de furturi din locuințe si societăți comerciale. Furturile din buzunare reclamate la Poliție în această perioadă sunt în număr de 14, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut.
În sezonul estival au mai fost înregistrate două tâlhării, în comparație cu 11 înregistrate în perioada similară a anului trecut.
În ultimele trei luni, polițiștii au depistat 45 de persoane urmărite la nivel național sau internațional.
De asemenea, au fost depistate 81 de persoane dispărute, din care 47 minori si 34 majori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!