Accidentul, spun polițiștii, s-a petrecut din cauza unui tânăr de 21 de ani. Acesta circula pe strada Michelangelo, dinspre bulevardul I.C. Brătianu, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens.
Mașina lui s-a ciocnit de o alta, condusă regulamentar din sens opus de un bărbat în vârstă de 40 de ani. În urma impactului, autoturismul tânărului de 21 de ani a fost proiectat într-un altul, condus tot din sens opus de un bărbat de 39 de ani.
Tânărul de 21 de ani, dar și bărbatul în vârstă de 40 de ani, au fost răniți și au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Tot la spital a ajuns și soția șoferului nevinovat, dar și două fetițe, de 4 și 5 ani, pasagere în autoturismul condus de acesta.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Trimite articolul
XDrogat?
-
Sau neatent si fara experienta.
La cum arata masinile, criminalul ala conducea cu peste 70km/h. Sunt convins ca avem si proba video pentru politia nationala care refuza sa faca constatari si sa sanctioneze in baza acestor inregistrari chiar daca legislatia o permite.
-
Ai absoluta dreptate. Doar nu sunt prosti sa isi dea singuri de lucru.
-
80-90-100 km pe ora pe Rebreaunu / Girocului etc este perfect functional si sigur, cata vreme respecti semafoarele si trecerile de pieton (complet vizibile, aici nu vorbim de sarit dintre masini parcate, ci de ditaaai bulevardele). Timisoara e aglomerata 2 x 2 ore, dimineata si seara, dupa care e circulatie obisnuita, nu bara la bara.
-
exista si copii, batrani, oameni cu diverse probleme. Cat e “tresholdul” de viteza la care accidentele sunt in mai toate cazurile fatale? Cat de brusc creste afectarea in functie de viteza? Hai, cauta pe net, sa vezi forma graficului. Dar la cat poti tu sa gandesti si sa intelegi din cum functioneaza o societate civilizata, probabil chiar daca ar fi din familia ta, ai zice ca asta e, n-au respectat legea, n-au traversat corespunzator, atunci e ok sa moara, ca doara e vina lor, tre’ sa plateasca, nu? ce sa mai zic de cate un animal de companie sau maidanez, probabil si astia tre’ sa moara daca cumva nu s-au invatat sa stea la semafor, doara daca unii pot, sa poata toti.
Esti tu cu scoala, dar educatie zero. Sa-i arati si psihologului care te-a testat cand ti- ai luat permisul sau cand o sa ti-l reinnoiesti ce scrii tu pe tion referitor la viteza prin oras.-
@Plex Nu prea exista maidanezi pe bulevardele mari, respectiv fiecare conduce pentru el. Marea majoritate au sistemul nervos suficient de rapid pentru 80-100 km/h cand nu e aglomerat.
-
aia-i!!! acum e clar. si daca faci un cod perfect, nici nu mai trebuie testat, e de ajuns sa verifici inca o dsta in faza de cerinte, dupa care iasa bine! cum sa gresesti vreodata? iar cine greseste merita sa moara, nu!? e bine ca ai gasit chichita cu nu prea, gata, ai aruncat la cis tot ce am scris, bravo! graficul ala l ai gasit?
-
-
chiar, nici nu-mi dau seama de ce nu suntem perfecti, iar daca nu suntem perfecti, sa murim. mai erau unii acum vreo 80 de ani cu o teorie din asta, au sfarsit cam rau. De eugeni’e (accent pe i)ce ne poti spune?
-
Ca ajungi poimarti daca mergi cu 50
-
-
Au ieșit cocalarii pe strada deși nu s-au trezit din beție sau din efectul drogurilor.
Polei…la +10 gr
-
Nu e polei, e un fel de mazga de la praf si umiditate.
Nu vezi picior de politist toata ziua in oras. Unde or sta? Ce or face toti politistii din timisoara in timpul zilei? Joaca solitaire pe calculatoare? Seara se aduna si fac filtre cateva ore in aceleasi locuri, cheama presa sa se vada ca lucreaza…si aia e tot. Incredibil pur si simplu.
Michelangelo e unul din locurile din oras unde non stop ar trebui sa fie echipaj de politie. Sunt cateva locuri de genu asta. Avem 2 malluri mari in oras…non stop ar trebui sa fie cate un echipaj de politie la ele. Nimic absolut nu se intampla din toate astea. Lucruri de bun simt.
-
Se GONEȘTE pe Michelangelo fără jenă PERMANENT, dar POLITIA ZERO PREVENȚIE, întoarce capul… NICIUN RADAR N-au pus vreodată acolo.
Conducerea de la rutiera DEMISIA. Niște amatori toți…-
De aia e artera de 4 benzi, ca sa mergi mai rapid pe ea, nu sa te chinui cu 50 pe ora. In special pe la sa zicem 11 dimineata sau 10 seara cand nu e nici dracu, complet liber.
-
Ungure, ce ai zice tu daca intr o zi ai ramane fara permis?! O intinzi tu asa drogat si cu creierul alterat bine dar intr o zi se va termina si cu tine! Auzi la el, 80 lejer pe calea girocului, pai tu esti bomba printre noi!
-
Nu prea am mers cu 50 prin oras vreodata :D. Cam un 70 tin, minim 60 (evident excluzand bara la bara)
-
-
zoli incearca sa gandesti tehnic (asta daca poti) este o mare diferenta la energia de impact la un accident produs la 70 km/h fata de unul la 45-50 si implicit la urmarile sale. In centrul orasului nu poti pretinde sa mergi cu 70km/h cum vor neuronii tai scurcircuitati! Limita de viteza este valabila 24/24h nu cum vrei tu sa se schimbe zi/noapte. Oricum pentru nebuni ca tine peste tot in oras viteza max. va fi 50 km/h!!
-
Ce poti pretinde de la un ingramadit numit N.Z. care nici macar nu stie unde Lieblingul pe harta judetului iar apoi si recunoaste public ca ii trebuie un GPS :))
-
-
Utilizarea camerelor de detectare a trecerii pe culoarea rosie a semaforului ar fi rezolvat multe dintre aceste specimene de soferi, majoritatea dintre ei trecand si pe culoarea rosie in intersectie…(avand in comportament agresiv in trafic mai tot timpul) dar ii usor sa te ascunzi in spatele unui paravan si sa nu faci nimic, @PolitiaRomana
-
Primaria Timisoara a trimis catre polita rutiera inregitrari cu soferii care trec pe rosu si politia a raspuns ca nu are chef, este articol pe tion pe tema asta.
Toata artera Michelangelo-Clujului e pista de intreceri la ce ora din zi si noapte. Miliția lipseste din Timisoara. Probabil ca, fara un Dragnea, la fel ca Jandarmeria nu isi vese rostul. Dar nici noi nu vedem rostul de a-i plati sa zaca prin birouri. Poate o reducere cu 50% a Rutierei le-ar baga mintile-n cap!
Era pe telefon?
Nici un BMW. Nu mai sunt nici cocalarii ce erau odata…
Tot ieri o tânără de 19 ani a pătruns pe contrasens și a nenorocit o familie, în cazul de față un tânăr de 21 de ani a pătruns pe contrasens și a făcut la fel.
Din păcate superficialitatea și inconștiența încep să devină trăsături dominante pentru noua generație, iar lipsa de empatie și disprețul față de semeni sunt consecințe ale scolii on line și a distanțării sociale impuse de autorități, care au confundat distanțarea fizică cu cea socială.
Iar dacă aprofundăm și mai mult, constatăm că cei care au scris regulile, la rândul lor sunt absolvenți ai unor pseudo universități, gen Herculane sau Caransebeș, care nu au noțiuni elementare de semantică a limbii romane.
Cel mai elocvent exemplu este cel care ocupă în prezent fotoliul de prim ministru. Când apare la TV și recită de pe prompter discuri scrise într-un limbaj de lemn care l-ar face să crape de invidie pe orice absolvent de Stefan Gheorghiu, te aștepți ca în orice moment să citească și “punctul”. E înfiorător.
-
De zece postarea😉
Dar și INCOMPETENTA POLITIEI care ar trebui să “filtreze” permanent șoselele de șoferi imbecili -
Nu a nenorocit pe nimeni! Nu e unul în stare gravă sau mort…nici măcar internat!
Nu mai dezinforma lumea!-
Era în stare gravă șoferul și un copil din mașina pe care a lovit-o. Dar de ce sa citim tot, mai bine ne luam de ceilalți oameni că așa avem noi chef și prostie interminabila.
-
Titlu eronat, care zona pasajului Michelangelo stimate Raoul?! Accidentul a fost intre intersectia cu str. Loga si podul Michelangelo in dreptul parcului Rozelor. Nu are nici o legatura cu pasajul care este dincolo de canalul Bega. Mai sunt unii care posteaza anunturi la imobiliare ca isi vand garsoniera din Complexul studentesc care in realitate este pe strada … Cerna adica in boschetii de langa calea Buziasului!
-
Ai fost sa vezi strada cerna? Nu prea mai sunt boscheti…..o garsoniera acolo va ajunge mai scumpa decat in complex .
-
Serios si atunci de ce nu se renunta la eticheta cu Complexul? Ahh dar sa nu uitam tot la voi pe str. Cerna am colegi carora li s-a furat din masini noaptea. Desigur si asta intra in pretul garsonierei! P.S. Marcel denumirea strazii Cerna fiind un nume propriu se scrie cu majuscula 🙂
-
In Timisoara se conduce CA PE AUTOSTRADA!
La fel că la accidentul cu o zi înainte pe centura copii răniți! Oare copii aveau scaune, centurile puse? Sigur nu!
Oricât de vinovat ar fi vinovatul, băut, drogat, viteza, fara permis etc eu pedeapsa cea mai mare as da-o părinților care transporta copii cu cazane pe roti, fara scaune, fara centuri, în brațe etc!
Faptul că scapi mașina de sub control e o chestie de fracțiune de secundă, e o chestie care nu și-o dorește nimeni! In schimb daca transportul un copil fara să îl asiguri e un gest premeditat, criminal, a oamenilor inconștienți și dobitoci. In astfel de cazuri, dacă copii sunt neasigurați în mașină, l-aș absolvi de orice vina pe vinovat și aș pune totul în carca părinților dobitoci!
-
Am nepoate in Austria, cea mica stia de la 4 ani sa-si lege singura centura! Acolo nu pleaca nimeni la drum fara sa isi puna centurile!! Dar, desigur, nu-s daci! Acolo chiar si dacii nostri respecta cu sfintenie legile!
De ce? Pentru ca altfel apare imediat un Polizei care NU sta la discutii!
POLITIE 0 NU I AM VAZUT PREVENTYIV DE 5 ANI POATE SI MAI BINE !
CARE MAI ZICE NASOALE DE SOFERU O SA AIVA PROLEMEME