Accidentul s-a produs joi dimineață pe DN6, între Șandra și Biled, județul Timiș. Un bărbat în vârstă de 67 de ani conducea spre Biled, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina în afara șoselei.
„Un bărbat în vârstă de 67 de ani a condus un autoturism pe DN6 dinspre localitatea Șandra înspre localitatea Biled iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat intrând în coliziune cu o lizieră de arbuști.
În urma impactului au rezultat 3 victime, respectiv șoferul în vârstă de 67 de ani și 2 femei în vârstă de 65 și 62 de ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 67 de ani”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook sau pe adresa redactie@tion.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!