Accidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00:30, la intersecția DJ693 cu DN6, în Biled, județul Timiș. O tânără de 19 ani circula dinspre Iecea Mică, iar la intersecția cu drumul național nu a respectat semnificația indicatorului STOP. Mașina ei s-a ciocnit violent cu o alta, condusă regulamentar pe DN6 de un tânăr de 22 de ani, spre Sânnicolau Mare.
În urma impactului, șoferița vinovată a fost rănită și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, la spital au ajuns și doi tineri de 22 și 21 de ani, pasageri în autoturismul condus de tânăra de 19 ani.
„O tânără, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe DJ 693, dinspre localitatea Iecea Mică, iar la intersecția cu DN 6, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat în vârstă de 22 de ani.
În urma evenimentului, a rezultat rănirea conducătoarei auto, în vârstă de 19 ani, precum și a celor 2 pasageri din autoturism, respectiv 2 bărbați în vârstă de 21 și 22 de ani. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Cele trei persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii de la Serviciul Rutier s-au deplasat la fața locului și au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
foto: cititoare Tion
Impactul violent a fost surprins de camerele de supraveghere montate în intersecție, iar imaginile ne-au fost trimise ulterior pe adresa redacției de un cititor tion.ro. Dacă ai surprins și tu imagini care pot deveni o știre le poți trimite pe adresa redactie@tion.ro.
Trimite articolul
XAtata sa putut, ce face Cristi asta din oameni! E vorba de baietii de pe Sanandrei! Baietii ce stau si sparg seminte noaptea pe centru si cauta “combinatii” sa faca un 50 de lei sa isi ia un din ala! Sau dus sa ia da nu sau mai intors! Ia mai intesificatii controalele pe Sanandrei si sa vedeti ce gasiti acolo!