Duminică, 16 martie, în jurul orei 12, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 59.
„Din primele investigații efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 57 de ani a condus un autoturism pe DN 59, dinspre localitatea Șag înspre municipiul Timișoara, iar la un moment ar fi efectuat viraj la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, acesta din urmă fiind acroșat de autoturismul care circula în spatele său, condus de către o femeie, în vârstă de 42 de ani”, spun cei de la IPJ Timiș despre circumstanțele în care a avut loc accidentul.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite: conducătorul autoturismului de 57 de ani, care a rămas încarcerat, pasagera acestuia, o femeie de 46 de ani, precum și o pasageră de 43 de ani, aflată în autoturismul condus de către bărbatul de 45 de ani.
La fața locului au intervenit și pompierii de la Detașamentul 2 Timișoara, care s-au deplasat de urgență cu o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.
Victimele au fost duse la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză, conform procedurii, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Trimite articolul
XDacă nici Duminica nu au stare:) toată ziua se plimba cu mașinile prin tot orașul, multă poluare + fonică . Mai stați acasă, toată ziua va arde sa va agitati prin oraș cu masinile. Toți avem 3 sau 4 masini. Ne autodistrugem cu atâta poluare.
-
Sunt uni daca ar putea ar intra pana in magazin cu masina.Coboara in usa magazinului e greu sa mearga cativa pasi.Nu e de mirare ca suntem fruntasi la boli cardio.
Toti merg ca nebunii prin oras, se trece pe rosu la fiecare semafor, 50km/h e pentru fraieri. Daca te opresti sa dai prioritate te claxoneaza smecherii. Politia e inexistenta, amenzi zero, rezultatul: accidente zilnic. Nu avem nici o sansa de civilizare in tara asta.
-
Recomand cu căldură să sesizați Poliția dacă aveți cameră de bord și surprindeți o manevră încadrată de legislație la „comportament agresiv”.