Incidentul s-a petrecut vineri dimineață, în jurul orei 10:40, în zona Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” și Piața 700 din Timișoara. O șoferiță și-a parcat dubița neregulamentar și a blocat circulația a cinci tramvaie pentru câteva minute bune.
În zonă au fost chemați polițiștii locali pentru a ridica autoturismul. Femeia a fost sancționată cu o amendă de 580 de lei și trei puncte penalizare la permis.
UPDATE. Circulația a fost reluată
Polițiștii locali au ridicat autovehiculul, iar circulația a fost reluată în zonă.
Vă reamintim că miercuri și joi, între piețele Bălcescu și Maria, alte două conducătoare auto au parcat aiurea și au blocat circulația tramvaielor pentru zeci de minute.
Polițiștii le atrag atenția șoferilor să fie atenți atunci când opresc sau parchează pe domeniul public pentru a nu da peste cap circulația. Pe lângă amenzi, spun ei, mașinile pot fi chiar ridicate cu ajutorul celor de la Timpark.
foto: Tion
Pe aceeași temă:
Încă o șoferiță amendată după ce a blocat circulația tramvaielor, între piețele Bălcescu și Maria
FOTO. Mai multe tramvaie blocate zeci de minute de o șoferiță care a parcat aiurea, la Timișoara
Trimite articolul
XNoul sport timisorean:
Parcarea pe liniile de tramvai.
Asa este daca amenda este mica. Oare cum ar reactiona in Wiena Politia locala de acolo?
circulatia este blocata si acum,politia nu a ridicat inca dubita
Toate parcarile de pe marginea strazilor ar trebui inlocuite cu popice, spatii verzi si trotuare ca sa arate mai frumos orasul. Poate ar trebui si niste banci. Si piste de bicicleta.
-
Pai da, si cine are masina sa mearga, sa nu stea! Si atunci nu mai e nevoie nici de parcare!
-
Poate ar trebui ca USR sa castige si CL si CJ!
-
e buna ideea ta, da’ totusi, daca ar fi si barna presedinte… 😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤪
#ar umple judetu’ si orasu’ de schele cu plante semiofilite, 350 mii oiro bucata, aia ar face usere la cj si cl.
(#🤪)^2
-
Daca s-ar aplica legea nu ar fi suficiente 10 masini de ridicari… dar de’ asa e la noi in “cimisoara” comunitarii afla de pe feisbuc ca se incalca legea, ei nu pot/vor sa fie proactivi (pssst Hadju, Ardelean sunteti pe faza?)
-
Și cum mă rog să fie proactivi ? Ai vreo sugestie ?
Cei mai prosti soferi -> MM
-
Sigir nu era MH?
-
io zic sa vedeti amandoi ceva statistici oficiale totusi.
#🤪
-
Fascinant!!! Sunt absolut interesat de zbaterile celor 2 neuroni, singurii detinuti de acesti soferi. Oare ce-si soptesc intre ei acesti 2 neuroni singuratici? Se plictisesc atat de tare incat decid sa blocheze circulatia tramvaielor?
Serviciul de ridicari auto ar trebui sa functioneze 24/24 dar din pacate are program de gravide. Tot norocul a fost ca microbuzul ala a fost parcat acolo in timpul programului de gravide al serviciului de ridicari pentru ca altfel…. am fi avut blocat transportul public pana a 2-a zi.
observati ca numai soferite blocheaza tramvaiul? astea nu isi dau seama de imprejurari, si la volan, se uita in fata iar oglinezile le folosesc doar la semafor sa se machieze si sa isi ascunda cosurile de pe fata
-
io zic sa nu le mai spui tu ca cei 10cm is 25cm, ca de-aia au probleme in a estima corect spatiul liber intre masina si sina🤪
#dă si tu o cautare “pe net” sa vezi ca-s si destui “masculi feroci”🤪 care blocheaza tramvaiul. de accidente grave nu mai zic.
#misoginism
#🤪
Io nu pricep, cat tupeu sa ai sa blochezi tramvaiele ba, cu zecile de minute.o lasi, 2-3 hai 5, dar zeci de minute ba? Pai i-as pune in carca si despagubire pierderea financiara a ratt. 500 lei din care plateste jumate e mai nimic.
Csf, ncsf, le-am dat drepturi egale, acum trăim cu consecințele. Înainte să mă faceți misogin, câți microbiști se uită la fotbal feminin?
Cea mai bună soluție ar fi să existe un valet, care să ajute doamnele cu parcarea. O dată e întâmplare, a doua oară coincidență, a treia oară deja e stereotip.
-
“Stereotipurile, prejudecata și discriminarea sunt percepute drept concepte corelate dar diferite. Stereotipurile sunt considerate cea mai cognitivă componentă care deseori este inconștientă, pe când prejudecata este componenta afectivă a stereotipurilor, iar discriminarea este una dintre comportamentale componentele ale reacților prejudiciale. În această perspectivă compusă din trei părți asupra atitudinilor intergrupuri, stereotipurile reflectă așteptările și convingerile cu privire la caracteristicile membrilor grupurilor, precepute ca fiind diferite de cele individuale; prejudecata reprezintă răspunsul emoțional, iar discriminarea se referă la acțiuni.
#”le-am dat drepturi egale”😂🤣😂🤪 sigur nu tu!
#da’ statistica oficiala ce zice?
#care e femininul de la “bizon”, o fi “bizoana”? bizonu fiind un fel de bull parca😂🤣😂🤪
#misoginism
#🤪
A treia soferita intr-o saptamana,la cratita cu ele nu la volan.
In trei zile consecutive 3 tute nesimtite au blocat circulatia tramvaielor producand blocaje in trafic. Asta este atitudinea nesimtitului pentru care ceilalti nu conteaza
Eu am impresia că unii cred că lățimea tramvaiului e egală cu spațiul dintre șine.
E departe parcarea.
La 100 de metri.
Dar, vai, costă câțiva lei.