Controalele s-au desfășurat luni la nivelul întregului județ. La verificări au participat polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști de la IPJ Timiș, dar și polițiști de la imigrări.
Oamenii legii au desfășurat controale la pensiuni și hoteluri, în Gara de Nord, dar și în trafic.
„Astfel, în urma acţiunilor, au fost identificaţi 165 de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Bangladesh, India, Pakistan, Sri Lanka, Siria, Tunisia, Egipt, Kosovo, Nigeria, Vietnam, Arabia Saudită, Afganistan, Senegal. Toate persoanele verificate dețineau vize de intrare pe teritoriul României/permise de ședere”, transmit polițiștii de frontieră.
Oamenii legii nu au depistat străini care să fi intrat ilegal pe teritoriul României. Spun însă că vor continua controalele și în perioada următoare.
Trimite articolul
XMergeți și în Ronat la casa fostului Doru Spătaru pe Mircea cel Bătrân….sa vedeți acolo recolta 50 -60 persoane…umbla în grupuri mari ,ca te ia groaza……
Migranti din ăștia îs și prin politica. Migrează de la un partid la altul, de la o instituție la alta etc.