Luni, 18 noiembrie, în jurul orei 18:10, cei de la ISU Timiș au fost alertați că în zona Badea Cârțan din Timișoara a avut loc un accident între două tramvaie.
„La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal si victime multiple și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic
În urma evenimentului, vatmanul unuia dintre tramvaie a rămas încarcerat, iar o altă persoană din celălalt tramvai a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Vatmanul a fost extras în stare conștientă. Cele două victime au fost transportate la spital”, precizează reprezentanții ISU Timiș.
video: INFO TRAFIC jud TIMIȘ
UPDATE. Unul dintre tramvaie, proiectat în autoturismele care staționau la semafor
Conform celor de la IPJ Timiș, accidentul s-a produs în momentul în care un vatman, în vârstă de 43 de ani, care conducea un tramvai în Piața Badea Cârțan dinspre Bd. Take Ionescu înspre Podul Decebal, a intrat în coliziune cu alt tramvai care circula regulamentar în fața sa, fiind condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani.
Ulterior, în urma impactului, tramvaiul condus de bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost proiectat în două mașini ce se aflau staționate la semafor.
„Bărbatul în vârstă de 43 de ani și o femeie în vârstă de 74 de ani, pasageră în tramvaiul condus de bărbatul în vârstă de 53 de ani, au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează reprezentanții IPJ Timiș.
UPDATE 2. Traseu deviat temporar
Potrivit celor de la STPT, pe sensul de mers spre Piața Traian, liniile 1, 2 și 5 circulă temporar pe următorul traseu: Piața Traian – Meteo – Gara de Est și retur.
Trimite articolul
Xpai a facut desteptul de Fritz spatiu exclusiv tranvaielor acolo…
o sa distruga Timisoara Fritz, urmeaza zone Traian cu desfintarea tuturor locutilor de parcare si practic ibligarea oamenilor din cartier sa se mute
-
Invata sa scrii corect si dupa aceea poti sa dai sfaturi .Ai omorat gramatica limbii Romane!Esti analfabet cu gura mare si din pacate sinteti multi.
-
Sunteți mulți, într-adevăr!
-
ai grija la spatiere. si la “sunteti”.
si eu gresesc, ba din graba si neatentie, ba din oboseala, ba mai tastez aiurea, ba mai schimb ceva si uit sa schimb si altceva pe langa… dar chiar si asa, bine ca nu sunt un grammar nazi cum sunt unii useristi ce nu pot combate cu argumente si-atunci vin si ei cu ce stiu, adica incercarea de discreditare prin atac la persoana. manipülare ieftina adica.
e clar, simpaticule🤪?-
Ce are prostia cu … nazi?
Daca gresesti in mod constient inseamna ca esti superficial iar daca gresti inconstient inseamna ca esti prost!
oricum tot nu-i bine!
-
-
cu tot respuctul domnul intelectuial, se scrie “sunteti multi” nu “sinteti multi.”
-
-
Fritz e de vina ca ala probabil statea pe telefon si nu a vazut ca tramvaiul din fata sta la semafor?
-
Esti mai prost decat prevede legea ! Daca prostia ar fi o tara, tu ai fi capitala….idiotule ! Abia asteptam sa scoata tot traficul de masini din oras si toti bombardierii sa plateasca mult pt a tine cotetzul pe 4 roti in fata blocului !
Vatmanul de 43 de ani e vinovat! Nu a pastrat distanta de franare!
tramvaiul nou s-a facut acordeon, parca era din carton, iar cel vechi reconditionat nu s-a deformat deloc :))))
-
furaciuni
-
Ăla nou e din plastic și carton. Armonia lui Robu e din metal, a știut el ce face.
-
Robu nu stia nici cand se scapapa in pantaloni…
-
Un sfat pentru tinisoreni.Plecati mai aveti timp!
Da, a gresit omul cu gramatica , dar si profesori ca tine cu facultatea de agronomie sant muuuulti la STPT si in primaria Tm. Cred ca din cauza asta merge Timisoara in directia GRESITA dom. profesor de limba romana.
Am tot zis ca sunt prea multe tramvaie. Dacă ar fi circulat mai rar, nu se intampla….