„În interesul identificării bărbatului bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, ce face obiectul unui dosar penal în care se efectuează cercetări de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale-I.P.J Timiș sub coordonarea directă a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, apelăm la sprijinul mass-mediei și cetățenilor”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Incidentul s-a petrecut în 27 octombrie, în jurul orei 20:35-20:40, pe Aleea Hotinului din Timișoara, în fața unei pescării. Acolo, doi bărbați, tată și fiu, în vârstă de 62, respectiv 30 de ani, au fost loviți în mod repetat de către un tânăr neidentificat până în prezent, cu un obiect tăietor/înțepător.
Potrivit polițiștilor, băiatul a fost lovit de trei ori în zona spatelui, fiindu-i provocate mai multe leziuni ce i-au pus viața în pericol, iar tatăl său a fost lovit o singură dată, la nivelul feței, pe când încerca să îl salveze. Agresorul a fugit apoi pe Aleea Hotinului, spre parcul Bucovina.
Semnalmente
„În urma vizionari unor imagini video, a rezultat că bărbatul era îmbrăcat, la momentul agresiunii, într-o haină (tip hanorac cu glugă/rolling) de culoare închisă cu modele sau înscrisuri de culoare deschisă, având capul acoperit cu gluga aferentă hainei, pantaloni ce par a fi de trening de culoare închisă prevăzuți pe piciorul stâng în partea superioară cu un model/un înscris de culoare deschisă, iar în picioare purta o pereche de șlapi”, spun cei de la IPJ Timiș.
Oricine deține informații privitoare la persoana din imagini, rugăm să apeleze Serviciul Unic de Urgență 112.
Trimite articolul
XCe dracu poti sa intelegi din video-ul acesta?
-
Trening + șlapi = meltean
No, apăi aista-i Csaba din Chizdia-Coșari, el este! Fain și celălalt bănățan ”civilizat”, cel care aruncă ambalajul pe stradă (de la minutul 00:06).
pai ce naiba, vedeti ca este in slapi si ciorapi albi , asta precis este din scara apropiata, politistii lui peste prajit, sa caute in imprejurimi