Potrivit Aradon, șapte persoane au fost reținute în urma descinderilor desfășurate de DIICOT în județele Arad, Bihor și Vâlcea, iar șase au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.
Joi, 5 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul D.C.C.O. – Serviciul Antidrog au efectuat 16 percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad, Bihor și Vâlcea, pentru destructurarea unei importante grupări infracționale organizate, specializată în distribuirea de droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis, cocaină și MDMA (Ecstasy), drogurile fiind comercializate doar unor persoane de încredere, pentru a asigura caracterul conspirat al tranzacțiilor.
„De asemenea, pentru a împiedica descoperirea activității infracționale de către organele de urmărire penală, transporturile de droguri au fost efectuate doar după verificarea în prealabil a traseului, locațiilor folosite pentru depozitare și a zonelor unde urmează să aibă loc tranzacțiile. În cauză s-a reținut că în perioada 30 martie – 07 aprilie 2022, gruparea a comercializat cantitatea de aproximativ 200 de grame de cocaină și peste 5000 de pastile de MDMA. În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite importante cantități de droguri ce erau pregătite pentru distribuție, dar și arme albe”, se arată într-un comunicat de presă remis de DIICOT.
La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost conduse, joi, în vederea audierii, șapte persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!