Incidentul a avut loc sâmbătă după-masă, pe pasajul din Micălaca din Arad. Potrivit Aradon, o femeie de 44 de ani din municipiu, contabilă la o unitate de învățământ din Arad, a vrut să se sinucidă. Motivul gestului femeii ar fi fost stresul de la muncă.
video: Aradon
La fața locului s-au deplasat pompierii cu autoscara și o pernă pneumatică, un echipaj SMURD și descarcerarea. Intervenția a fost coordonată de Poliție, alături de un negociator.
În timp ce negociatorul din cadrul IPJ Arad încerca să o convingă să renunțe la gestul ei, pompierii au urcat cu autoscara. Subofițerul din nacelă a reușit să o imobilizeze. Femeia a fost apoi ridicată peste balustradă, fiind preluată în siguranță.
Trimite articolul
Xhai, inapoi la munca acum, sa platesti peste jumate din venit spre statul mafiot
-
NFHH – voia doar atenție… cele 15 min de faimă! Daca voia sa sară era terci înainte să ajungă pompierii la ea..