Accidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți în jurul orei 00:40, la intrare în Timișoara dinspre Dumbrăvița. O tânără de 19 ani circula spre Timișoara, iar la sensul giratoriu amplasat înainte de intersecția Căii Sever Bocu cu strada Constructorilor a pierdut controlul volanului. Mașina a lovit un stâlp pe care l-a rupt pur și simplu, iar apoi s-a răsturnat pe șosea. În urma impactului, tânăra de 19 ani a fost rănită și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
„În cursul nopții trecute, 31.01.2023, în jurul orei 00:40, polițiștii Biroului Rutier Timişoara au fost solicitați să intervină la un accident rutier petrecut la intrarea în municipiul Timișoara, dinspre localitatea Dumbravița.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe strada Conac din localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, dinspre localitatea Giarmata spre Timișoara, iar la intersecția cu strada Calea Sever Bocu din Timișoara, prevăzută cu sens giratoriu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate de pe marginea părții carosabile. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Video: Infotrafic Timișoara
Trimite articolul
XSper sa nu mai urce la volan in viata ei, o sa omoare oameni nevinovati cu prostia ei. Ce drac de scuza poti sa ai la asa ceva. Test pt droguri i-au facut?
-
lasa ca plateste mami si tati, nu-i problema.
-
Niste educatie si minte i-ar fi trebuit
-
Cu siguranta circula regulamentar fata, dar tampitul ala de stalp i-a sarit in fata.
-
Iarasi femeia la volan,era clar ca avea viteza ,poate si ceva substante,noroc ca nu era nici o persoana sau masina in zona,in rest plateste tata…
In Dumbravita nu au loc actiuni blitz fe amendare a pietonilor…iata consecintele.
-
Pietonii din Dumbravita nu rup stilpii cu fruntea cind vin lansati, ca aia din Timisoara, de aia nu-i prea baga in seama politia.
Bine ca nu era biciclist ca darima si citeva case. Am vazut eu personal unul la Baader cind s-a bagat in fata trenului, a deraiat locomotiva si vreo zece vagoane incarcate de la impact!
-
era o ironie la adresa politistilor imbecili, dar te depaseste pe tine…
-
-
Nu au loc niciun fel de actiuni in Dumbravita…cand e cate o masina de politie prin comuna,nu-i picior de tir,cand nu-i nimeni tot a treia masina e un tir…ca atunci cand nu-i politie toti sunt riverani!Hai dl Bolbos,ca tot ai revenit,in ciuda lui Iacob,apleaca-te putin si pe acest traseu…
Bine ca nu a ucis si asta un copil ca la accidentul de la intrarea in oras dinspre Utvin.
-
Daca ucidea o persoana trecuta de 20 de ani care produce bani nu mai conteaza, nu? Doar copiii conteaza (daaaa, stiu, ca e copil si neajutorat), dar cred ca orice varsta conteaza la fel de mult. Sanatate!
-
Nu uita ca in accidentul la care faci referire coplul a sarit in fata masinii
Prea mare viteza , prea mare. Sa fie sanatoasa dupa incidentu asta si sa invete din toata nebunia asta….
-
Conducea regulamentar cu 50km/h…dar mașina era veche și coaptă și s-a dezmembrat la contactul cu stâlpul!
m’da, pai norocul si ghinionul in acelasi timp al localnicilor este drumul acela mega aglomerat zi si noapte … cam 20/24 ~ ca de nu ar fi …,posibi sa fie mai dese astfel de cazuri …!
-
Inconstienta grandomania viteza (tampiti ) acesta este rezultatul pe soselele noastre. Schengen ???
-
Soseaua e de vina, daca atata ai inteles esti si tu sofer ca ea.🤪
-
Mai incolo, spre Lidl Dumbravita se circula des si pe contrasens, chiar ziua in amiaza mare, de doua ori mi-a venit cate o masina din fata, dinspre Dumbravita, pe banda pe care circulam regulamentar. A fost doar chestiune de noroc ca nu am patit ceva, eu sau ceilalti participanti la trafic. Se circula nebuneste. SI probabil ca nu doar in aceasta zona.
Cred ca permisul de conducere se obtine prea usor.
-
In Dumbravita, intre Kaufland si Lidl, ziua in amiaza mare “se circula nebuneste” … cu 5 km/h. Nimeni nu vine pe contrasens. Poate circuli tu aiurea pe mijloc, unde se incadreaza unii (corect) ca sa o ia la stanga. Mai bine taci.
A AVUT 100KMH GARANTAT, DĂI DOAMNE SĂ SCAPE… DAR ESTE UN MESAJ ALARMANT PENTRU TOȚI SOFERII DE 18-30 ANI.. MAJORITATEA SE PROSTESC LA VOLAN, 90% CONDUC CU 70-80 IN LOCALITATE ȘI CONSIDERA O AVENTURA CIND SÎNT ÎN TRAFIC.. SFIDEAZĂ TOTAL LEGISLATIA RUTIERĂ.. UNII IN DOAR ÎN 1KM AR PUTEA PIERDE PERMISUL DE 5 ORI.. NU CONȘTENTIAZA CĂ POT PUNE VIAȚA ALTORA IN PERICOL..
RESPECTAȚI LIMITA DE VITEZĂ CU STRICTEȚE
NU DEPASITI COLOANELE IN MERS
NU DEPĂȘIȚI PE LINIA CONTINUĂ
NU BEȚI, NU VA DROGAȚI LA VOLAN
-
De ce tzipa?
-
Ca oamenii normali nu poti scrie? Numai cu majuscule?
-
era borcanu’ de maioneza pe shift.
-
-
poate a avut 160 .. sau 95. pe la 30 de ani, daca iei permis la 18 si circuli regulat si destul as zice ca aduni ceva experienta . poti sa ai 99 de ani si 11 km facuti cu dacia 1300. aia 90 % care merg cu viteza ia u intalnit si numarat tu ? sau faci 23h non stop plimbareal tm cap coada si ii vezi pe toti oricand. referitor la sfaturile rutiere , legal poti sa depasesti o coloana in mers , aia e doar aglomeratie. limita de viteza se poate incalca cu marja de 10 km , poti sa bei si sa te droghezi inainte sa te urci la volan . si poi sa iti vezi de drum.
bafta si minuni.
Despre alcool sau droguri nimic.
Probabil e fiica cui trebuie.
-
O sa vedem rezultatul analizelor de la sange,credeti ca tipa aia aseara la cum arata masina aia mai era in stare sa i se faca testarea clasica alcool/droguri??Mare minune daca supravietuieste….
-
Trebuia doar luat sange, ceea ce cu siguranta s-a si facut, precis a primit si ceva transfuzii.
-
Aviz pt toti parintii !! mai oameni inconstienti,atunci cand dati pe mana odraslelor bolizi cu multi cp sub capota,faceti o evaluare copiilor vostrii,mergeti cu ei sa vedeti cum conduc !!! din cauza ignorantei si a inconstientei voastre(pt cai aici baza este educatia din familie ) exista riscul sa nenorociti si alte familii….
-
Nu e vorba de multi sau putini cai sub capota si un Matiz sau o masinuta din aia care se conduce de la 16 ani pe mainile cui nu trebuie poate face ravagii,totul se rezuma numai la responsabilitate care se vede in ff multe cazuri lipseste cu desavarsire.
Sper sa fie fiica de bugetar!
-
De ce scrii asa ceva…ca traieste.
Buna ziua, imi poate da cineva datele de contact ale familiei? ma interezeasca cele 3 jante intregi cu tot cu anvelope. fac pret bun.
Spatiul public e locul ideal pentru adrenalina la maxim. Politia ajuta si ea prin vechea strategie non-combat, norma de amenzi. Prevad o schimbare peste 50 de ani… Pana atunci sa ne platim impozitele si sa ne hranim cu sperante, ca intotdeauna…
Se pare ca anvelopele au fost montate invers decat sensul de rotatie
Sigur statea pe tiktok…
Dar ce cauta o fata de 19 ani la ora 00:40 in afara bucatariei?
-
Sa vezi cum o plange una din Beiush pe aia de 17 ani de acolo, pe FB: “Asta fac plimbările nocturne din tineri, neliniștea și viteza… aveți grijă cu cine vă urcați în masina în ziua de azi, pentru că nu știi dacă mai prinzi ziua de mâine, e foarte trist să îți iei rămas bun de la toate și toți la vârsta asta și sunt din ce în ce mai multe cazuri pentru că acum mai nou e foarte „la modă” să te plimbi nopțile și să dai ture cu mașinile, și uite ce se întâmplă, tragedie peste tragedie… aveți grijă în ce mașină vă urcați, și mai ales noaptea odihniți-vă… “.
La cum arata stâlpul și mașina, acolo a fost viteză !!!
Da mama sunt beata! ca altfel nu-l pot uita!
cind iei carnetul pe capacitatea toracica e greu sa conduci un autoturism.bine ca nu a omorit pe nimeni !
Da, din pacate aceste nenorociri se intampla . Personal cred ca nu este posibil sa obtii permisul de conducere in urma unei pregatiri de 30 si ceva de ore de practica in condus, uitati-va cate accidente sant provocate de soferii tineri care conduc cum ii taie capul, viteza , depasiri la limita , gluga pe cap si muzica ….. Cred ca ar trebui modificate prin lege conditiile de obtinerea permisului de conducere si politia trebuie sa examineze candidatii muuuult mai riguros. Permisele se dau foarte usor , unii dintre noi nici nu au nevoie de permis sa conduca pe drumurile patriei si tineti minte masinile orice marca ar fi nu se accelereaza singure si nu fac depasiri riscante.
Din 100 masini ce trec in trafic pe langa tine,80 sunt cu maimute la volan.Nu te mira atunci cand majoritatea accidentelor sunt produse de maimute.Masculii sunt dominati in proportie tot mai mare.Sexul slab a devenit din pacate sexul masculin