Oamenii legii povestesc că membrii grupării infracționale au activat în perioada 2021-2022. Erau în legătură cu diverși medici și intermediau obținerea în mod ilegal de certificate de vaccinare, în schimbul unor sume de bani.
Persoanele interesate plăteau indivizilor între 300 și 400 de euro, iar sumele erau apoi predate medicilor care se ocupau de vaccinuri.
„Pentru aceste servicii, nu mai era necesar ca presupusul pacient să se prezinte la una dintre clinicile de vaccinare, ci doar de a transmite datele personale membrilor rețelei. Ulterior, în decurs de aproximativ două săptămâni, clientul ar fi primit certificatul verde de vaccinare valid, emis pe numele său, având toate datele personale implementate în sistemul informatic al D.S.P. Ca urmare a investigațiilor efectuate, au fost identificate aproximativ 8.000 de persoane din întreaga țară, care au beneficiat de serviciile membrilor grupării, persoane ce au obținut certificate de vaccinare care atestă administrarea unei doze de vaccin anti Covid-19 sau chiar schema completă”, transmit polițiștii.
Anchetatorii au mai făcut cercetări și în martie 2022, atunci când au descins în cinci locații, domicilii ale intermediarilor. Au pus în executare, la momentul respectiv, 10 mandate de aducere, iar 7 dintre persoane au fost plasate sub control judiciar. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat telefoane mobile, laptopuri și medii de stocare de la suspecți.
„Continuând cercetările, după efectuarea de investigații specifice, s-a reușit documentarea întregii activități infracționale a grupării, fiind identificate 3 cadre medicale, care ar fi efectuat aceste activități de vaccinare, în fals. Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Trimite articolul
XIn toata lumea e asa. stiu doctori din strainatate care nu recomanda intepatul. oare de ce? deschideti ochii
Pe cand pedepsirea adevaratilor vinovati de jefuirea tarii in pandemie, de mituirea mass-mediei, de incalcarea flagranta a legilor, libertatilor si demnitatii cetatenilor?
Iohannis, Arafat, Catu, Botezatu (cu testile cu scuipatu), fratele lui Catu (milionar peste noapte) ca sa dau doar cateva exemple. Era sa uit: Musta si confreria neagra a protocolului mortii.
Nu mai termina astia cu Certificate lor inutile si abuzive. Mai bine i-ati cerceta pe aia care au impus asemenea documente discriminatorii, ca sa se se imbogateasca din afacerile lor cu Statul.
Pe cand perchezitii la cei cu lemnul ? Dar stai, ar trebui arestati jumate din politicieni atunci.
Aha. S-au terminat hotii din tara. Ati gasit adevaratii ,,infractori,,.. Fi-mi-ar scarba de voi….
Daca adunam cei care se pare ca nu s-au vaccinat dar au certificat de smecherie cu cei care nici n-au vrut sa auda de vaccinul inovativ experimental,se pare ca doar vreo 15 % sunt vaccinati pe bune cu serul magik!
Deci se pare ca totul a fost o frectie la picior de lemn!
-
Fiecare cu soarta lui,unii au luat șpagă sa facă vaccin “fals” alții au murit vaccinați “fals”
Doamne, cati conspirationisti/putinisti in tzara asta, totusi.
mai bine la parnaie decat mort
Suspecții au salvat viata celor care au dorit certificat verde fără injectare.
Pe cand perchezitii la DGASPC Timis, pentru eliberarea certificatelor de handicap?!
Organele de represiune ale dictaturii impotriva cetateanului sa se ute in istorie, toate regimurile tiranice cad la un moment dat si atunci se vor plati multe polite. A se vedea procesele de la Nurnberg, asasinarea a mi de colaboratori nazisti in Franta, …
prostia si domnia se plateste.
-
Da, fiindca is mai putzine de 100.
Indiferent de context vinovații trebuie pedepsiti. Asa functioneaza un stat normal.