Totul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, în scara unui bloc amplasat pe strada Eugen Cuteanu din Timișoara. Persoane necunoscute au pătruns în interior și au mânjit cu fecale podeaua, pereții și chiar perdelele de la unul dintre geamuri, de la parter până la etajul întâi.
„Surpriza” a fost descoperită de unul dintre locatari, care se întorcea acasă din tura de noapte și nu a mai putut urca în casă din cauza mirosului.
„Am venit din tura de noapte, numai ce îmi luasem o plăcintă și vroiam să urc în apartament să mă odihnesc. Când am intrat în bloc m-a izbit mirosul. Am ieșit afară, am aruncat prăjitura și am vomitat. Alți vecini care plecau spre serviciu au rămas și ei siderați. Nu înțelegem cine ar putea face așa ceva”, a povestit bărbatul pentru Tion.
Incidentul nu este unul singular, povestesc cei care locuiesc în bloc. În urmă cu o săptămână, locatarii au simțit un miros puternic, iar în momentul în care au verificat casa scării au găsit un sac plin cu fecale, abandonat la etajul întâi al clădirii.
Marți dimineață cei care locuiesc în bloc au sunat la 112 și au cerut ajutorul poliției. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, au constatat că povestea se confirmă și îl așteaptă acum pe administratorul imobilului să depună plângere la sediul Secției 3 Poliție Timișoara.
Trimite articolul
XNu se vede nimic in video!
La noi e mai urat! Adevarul e ca mirosul Nu se reda bine pe video! Ce pedepse sunt pentru asta ?
Asa, din sensin cineva s-a c….t pe ei? Sa fim seriosi.
Asta nu era modus operandi confirmat al Carpaci et al.?
I-a trecut pe careva tare la baie si nu aveau unde si cum le mergea burta a ajuns peste tot!
Incidentul de la et.1 cam ciudat, fara sa aiba cineva acolo vreum animal de casa
-
M’am gandit, totusi: e interfon la intrarea blocului? Sunt vecini cretini zgomotosi care mai tzin si deschisa usa aia?
I-a trecut pe careva tare la baie si nu aveau unde si cum le mergea burta a ajuns peste tot!
Incidentul de la et.1 cam ciudat, fara sa aiba cineva acolo vreum animal de casa
-
Pai e vorba de caca de om din cate se intelege. Nu vad legatura cu eventuale animale (in afara celor cu CNP). Imi pare a fi un mod de a le spune locatarilor ca sunt niste … Poate un chirias (fost) nemultumit? E posibil si sa fie o razbunare pentru un loc de parcare (am auzit cu ceva vreme in urma de masina manjita de unul ce se facuse stapan pe un anume loc de parcare, parca pe undeva prin aradului). Oricum scarbos.
Timisoara sub teroarea refugiatilor deveniti majoritari.
Au sunat pe Garcea sa deschida un dosar penal ….
Face parte din programul Timisoara Capitala Culturala Europeana.
STATI LINISTITI, nu era oltean!
-
Tie ti-a furat gagica un oltean, spune drept. Sau poate postul de manager? Sau ambele? Stai ca stiu, ti-a ocupat locul de parcare😁😁 Lasa ca se muta in Dumbravita sau Mosnita si ti-l elibereaza, pleaca si Fritz si scapi si tu de cele 2 idei fixe. O sa ramai fara idei, dar vei fi fericit.
-
Amaratule, mai lasa povestea cu postul de manager. Aia sunt rare exceptii. Nu crede ce povestesc ei la neamuri. Grosul baga la banda pe 2 lei si le “trag clopotele” la alea ce nu intereseaza pe nimeni. Iti intelegem frustrarea, dar deja devi penibil cu acelasi comment la orice.
-
Dar mie, acum deja vreo 6,5 ani, cand am venit sa semnez contract la Conti Auto Tim, mi’a zis taximetristul “Ai grija, e plin de ei acolo – si toti vor sa fie sefi”. Ii dau dreptate, totusi.
-
-
Si-au lasat ADN-ul peste tot… luati probe ca sunt din plin.
Str Eugen Cuteanu,zona Freidorf. Unde erau și vietnamezi după popandai. Poate ăștia au defecat.
-
Test ADN. Poate găsesc și urme de popandai
Era nemancat de aia si lipsa acuta de “material” 😂😂😂
Aia din rasa alora ce au facut asta s-au imbratisat cu un pom la strasbourg! Spor la cat mai multe imbratisaei de acest gen
Trebuie sa pună hârtie in scara ca oricum arată ca un wcu , așa măcar îs și condiții !