Marți, 21 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație.
„Cercetările efectuate au stabilit că, începând cu anul 2022 și până în prezent, un număr de 16 suspecți au deținut și comercializat, în mod repetat, canabis, 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, cocaină, MDMA, MDMB-4en Pinaca, MDMB – Inaca, ADB-Butinaca ( droguri de risc, mare risc și substanțe psihoactive), către consumatori din județul Timiș, pe parcursul investigațiilor fiind documentate 37 asemenea tranzacții”, spun cei de la DIICOT.
Acțiunea se realizează cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Glad Voievod Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T și Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Citiți principiile noastre de moderare aici!