Marți, 20 iunie, taximetriștii din Timișoara s-au adunat în apropiere de Stadionul Dan Păltinișanu pentru a protesta împotriva concurenței neloiale.
Reprezentanții taximetriștilor acuză serviciile de ridesharing disponibile în oraș de concurență neloială, prin faptul că nu plătesc taxe și au tarife mai mici.
Taximetriștii sunt îngrijorați că activitatea lor are de suferit, ceea ce presupune pierderea de zeci de mii de locuri de muncă la nivel național.
„Întrucât suntem conștienți de impactul negativ pe care serviciile de ridesharing l-au avut asupra industriei noastre, considerăm că este esențial să ne unim forțele și să ne facem auzite vocile în cadrul unui protest organizat. […] Protestele vor fi pașnice și respectuoase, în conformitate cu legile și regulamentele locale. Dorim să ne exprimăm îngrijorările și nemulțumirile față de concurența neloială pe care o întâmpinăm în raport cu serviciile de ridesharing, care adesea nu respectă aceleași reguli și standarde impuse industriei noastre”, spun reprezentanții Asociației Taxi Transilvania.
De la stadion, taximetriștii au pornit în coloană, pe străzile din Timișoara, unde circulă cu viteză redusă pentru a atrage atenția asupra lor.
Taximetriștii din alte orașe, precum Cluj-Napoca, Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, Piatra Neamț, Pitești, Sibiu, Suceava, Iași, Arad, București, Ploiești au început și ei protestele la ora 11.
Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook sau pe adresa redactie@tion.ro.
Protest al taximetristilor in fata Primariei Timisoara: Ne este amenintat locul de munca
Trimite articolul
XAlo, taximetristii?! Mai intai invatati sa aveti bun-simt, conduita in trafic si un comportament civilizat, abia dupa aceea sa veniti cu pretentii. Cat timp VOI fumati in masina, nu respectati regulile de circulatie si va purtati ca niste badarani puteti sa ramaneti tot la nivelul la care sunteti, si-asa ati primit mai mult decat meritati!
-
Eu inteleg ca ei protesteaza pentru reglementarile legale discriminatorii, nu pentru ca nu fumeaza uberistii. Normal ca iti alegi sa mergi cu cine e mai atent cu clientul, dar de ce unii sa plateasca catre stat si altii nu? De ce conditiile legale sa nu fie la fel? Daca eu sunt civilizat, ma scuteste statul de vreo taxa? Sau pot sa-mi fac itp-ul mai rar decat cei mai putin civilizati?
-
Poate nu ai aflat ca si cei cu transportul alternativ sunt OBLIGATI sa aibe licenta de transport persoane, sunt colaboratori la firmele de ridesharing, platesc impozite si dari, ca si ceilalti.
-
platesc impozite, dar nu în România!!!
-
asa. si? ce te fte pe tine grija unde platesc?
-
Plătesc taxe pe munca în România.
-
@gogu pai aia nu prea cotizeaza, ailalti cotizeaza in alta parte… nu stiu nicio tzara cu nivel de trai ridicat sa functioneze asa. in schimb stiu tari care isi “optimizeaza fiscal” veniturile pe spinarea unora unde imementeaza neocolonialismul. ce is alea deficite gemene, si cum influenteaza ele dobanzile in romania? atat cele la care se finanteaza companiile romanesti, cat si statul dar si cetateanul simplu? Deci uite un exemplu de ce ma fte pe mine grija, de dobanzi.
si ce sa mai facem, marim taxele la cei care inca platesc? pana nu mai plateste nimeni? poate inventam ceva sistem de nu s-a gandit nimeni, vom fi tigrul economic al lumii! 😂🤣🤣 adica o sa ne sfasiem intre noi ca tigrii, da’ ce mai conteaza, acu’ sa mai supravietuim o zi.#un minim de cunostinte de economie nu strica.
#sîeu! 😂
#nu-mi pasa de nimeni decat de mine. dar de ce traim intr-o tzara “varza”?🤣😂🤣#🤪
-
anti, ti se pare ca banii din taxe se duc unde trebuie?
-
flocea, in Romania, ca au CUI si CIF de Romania! In Romania 10% din incasarile taximetristilor sunt fiscalizate!
-
-
Deci n-au nimic impotriva sa plateasca la fel taxe si sa aiba aceleasi reguli ca si taximetristii, cu singura diferenta ca au aplicatia lor fara dispecerat si au tarif dinamic? Ca despre asta e vorba. Si apoi fiecare isi alege ce-i convine, uber, taxi, stpt, bicicleta, pe picioare!
-
Nu le convine ca au ramas fara clienti! Si asta datorita istoriei actiunilor si faptelor lor!
-
-
@gogu se duc si unde trebuie, se duc si unde nu trebuie prea multi, se si fura… ca in multe alte tari. dar macar cine fura sa-i cheltuie tot aici decat sa-i fure de aici si sa-i cheltuie in alta tzara.
-
adica sa stau in tara asta care pute si sa continui sa le dau taxe, nu? ca asta va imbunatati situatia? asa zici?
-
@gogu zic ca “hotu sa strige hotii” mi se pare o ipocrizie, indiferent cat de marunt e cel ce striga. orice hot are o justificare oarecare mai mult sau mai putin intemeiata in mintea lui sau a celorlalti. si mai zic ca solutia nu e sa nu contribuie nimeni asa cum nu e nici sa fie unii “fraeri” care contribuie si altii care… au “justificari”, desigur, care mai de care🤪, sa nu contribuie. Si mai zic ca cine sustine legi ce permit unora sa “fure” legal iar altora nu, e si el responsabil de rah.tul in care ne balacim in aceasta minunata idiocratie.
-
-
-
Toate firmele de taxi la un loc nu platesc intr-un an cat plateste UBER sau BOLT intr-o luna! Cand cel mult 10% din incasari sunt fiscalizate pentru ca nu pun ceasul, tot lor le iei apararea, lantzu de wc? Unul care e civilizat nu ia apararea necivilizatilor! Din 100 de taxiuri, 80-90 au itp expirat de ani de zile! Nu am auzit de vreo sanctiune! UBER si BOLT sunt cu ele la zi!
-
Unul care e civilizat nu jigneste aiurea. Si unul care nu e analfabet functional, intelege ce citeste.
Se pare ca nu e cazul tau.
-
-
Erau 4 cand am trecut eu pe acolo. 2 dintre ei erau parcati pe trotuar, cu tot locul ala viran la dispozitie, clar in conformitate cu legile.
iubim “specialii” care nu platesc taxe. de exemplu astia de la ridesharing(?). sau it-istii😜scutiti de impozit, (sau pfa…) utilizatori dedicati de “ridesharing”
ii iubim, cu exceptia “specialilor” din parlament pe care noi ii alegem dar daca noi alegem prost, de vina sunt… oricine altcineva, numa’ noi nu, deci sa se elimine pensiile speciale ale parlamentarilor, sa puncteze si marcelica la opinia publica si la penerere(nu si ale oiroparlamentarilor, pentru “ca co”ntributivitatea e bla si bla si bla)
zic sa nu mai plateasca nimeni nicio taxa. sa le desfiintam si cu asta basta. ba chiar sa desfiintam statul, de ce nu? frigz, tu ce zici?
#concürenta in conditii inegale? super, tinem cu jmeckerii pentru ca si noi vrem sa fim la fel(romania educata..). iar Jmeckerii cu J mare care au platformele de “ridesharing”, apreciaza! si probabil si cotizeaza ceva undeva. vrem spitale nu catedrale🤪 #șîeu🤪
#schmenghen
#da, dar mie imi convine! in rest ma doare-n paishpe la ce duce in timp treaba asta, momentan mi-e bine deci e bun! argumentul suprem si “logica” la 🤪
#si eu cumpar produse mai deluxe fur… “aduse de de dincolo”, ca-s mai ieftine.
#win-win situation🤪
#precarizarea muncii. pas cu pas.
#🤪
-
Tu ce mai bagi in tine per zi in afara de Axion si apa distilata, soda caustica cu pufuleti ? SPER !
-
sigur nu junk-food. tu? cu de toate, mec, “buchet”… pai… sanatate!
ps: am niste parfumuri, originale, vrei? ‘eftin ca sunt fara tva. si niste biciclete jmekere, carbon. plus ca suntem pe prosteala verde acum, sa fii si tu in trend. sau poate vrei o trotineta? i-am dat jos gps-ul cu care am gasit-o, deci e ok😜 iti fac superpret!
#ai inteles ceva din ce am scris?
#esti timisorean. bravo. a fost greu? ce-ai facut lentru asta? da’ eu prefer oricand un fierar betonist bun decat un “timisorean” de forma.
#timisorean simpatic🤪detected bine ca nu-s toti la fel, si asta nu ca sper, stiu.
#🤪
-
hai sa puneti voi POS in toate taxiurile, hai sa puneti taxare pe GPS, hai sa dati bon fiscal tot timpul si apoi sa vorbim de taxe. Sa nu mai vorbim de posibilitatea de a da feedback si de a vedea acel feedback transparent. Pana atunci e clasic, taximetristul cu gura mare. De ce nu faci ridesharing daca nu iti convide taxi?
-
-
Pe Bulevardul industriei tot timpul sunt parcati in zona indicatoarelor de stationare interzisa, in piata Dacia, de multe ori stationeaza pe banda de circulatie, blocheaza pistele de biciclete, opresc pe trotuar, urca pe trotuar obligand pietonii sa le faca loc, trec pe rosu, iar cand le ceri restul spun ca nu au marunt. Iar daca le atragi atentia, unii dintre ei sar la bataie. Inteleg ca e stresant sa stai atatea ore la volan, dar asta presupune meseria de taximetrist. Nu va obliga nimeni sa fiti taximetristi, puteti alege oricand sa lucrati in constructii, sau in fabrica in schimburi, dar asta probabil presupune un efort fizic pe care nu sunteti dispusi sa il faceti, nu? Daca vrei sa schimbati ceva cu privire la reguli… RESPECTATI VOI PRIMII REGULILE DE CIRCULATIE SI DE BUN SIMT, dupa care puteti avea pretentia ca si altii sa faca la fel.
-
daca o lege e proasta(discriminatorie), sa nu ceara nimeni sa fie schimbata deoarece nimeni nu e sfant, asta zici? si dupa tine asta face sens, nu? giratoriu?
#🤪
-
Mi se pare corect ce zici. Sa faca, o data reguli de circulatie speciale pentru taximetristi, ce naiba?
-
nu, doar pentru ridesharing, deoarece… nu-mi dau exact seama de ce, dar cred ca poti sa-mi explici tu.
#gaseste pe altu’ la care tin vrajelile, sau daca chiar atat ai inteles… pai roaga pe cineva mai destept sa-ti explice ce am scris. sper ca cunosti oameni mai destepti/inteligenti ca tine, nu?🤣😂🤣 NU?!!🤪
#🤪
-
Oricat am incercat, te rog sa ma crezi ca n-am gasit UNUL sa iomi explice prostiile pe care le tot scrii, la orice articol. Poate iti dai cu Google Translate, sa te inteleaga lumea asta, care nu-i pe folozolfie.
-
@gicu pai daca-mi spui ce mai exact nu intelegi, poate te ajut cu o reformulare. aici treaba e simpla, unii sunt favorizati de lege, altii defavorizati. si toata lumea in loc sa vorbeasca de egalitatea in fața legii, se leaga de ce-i convine, cand nu asta e subiectul, pen’ ca nu protesteaza taximetristii ca tu sau eu sau altu’ merg cu uber, ci pentru conditii egale la taxare, la impuneri de reguli de siguranta, chestii d’astea. Faptu ca sunt magari lrintre taximetristi, n-are legatura cu discriminarea pozitiva pentru uberisti. E clar acum? plus ca vrem autostrazi, nu? cineva tre sa si cotizeze oentru ele, nu? pai numa unii care nu ni-s simpatici si-i bagam asa la gramada, toti taximetristii e porci? stiam ca toti barbatii e porci, nu? 🤪 Mai citeste si restul comentariilor ce le-am scris, si… poate iti largesti cercul de persoane intrebate? poate intrebi vreun fost profesor de-al tau, vreun inginer mai in varsta, stiu si io? gasesti tu pe cineva, da’ vezi sa fie mai destept ca tine totusi!
-
-
@antiVrajeala, de ce inginer mai in varsta? Asta n-am inteles-o.
-
asta mi-a trecut prin cap, fara niciun inteles extra-deosebit🤪. poate subconstientul meu se gandea la #aria cercului si ca probabil in general un inginer batran chiar daca uita o formula, isi pastreaza logica, stie sa redescopere, intelege dedesubturi, corelatii, cauzalitati, principii, pe cand la “tineret speranta” de azi memoria este in general de baza, o cautare oe goagla dupa raspuns la modul “mura in gura”, logica… mai putin. Ma pui acu sa ma autopsihanalizez ce-oi fi avut in cap cand am scris aia … Nu tot ce scriu are aceeasi relevanta, aceeasi valoare de adevar, aceeasi importanta, asa ca habar n-am exact ce-oi fi avut in cap in momentul ala. poate chiar nimic, deci nu e nimic de inteles special 🤣😂🤣. Hai sa zic atunci ca sa fie vb de cineva suficient de destupat incat sa prinda esenta si sarcasmul/ironia, indiferent de ocupatia pe care o are🤪
-
-
-
Zici Taximetrist și tragi apa.
Ma intreb ce-i opreste pe stimabilii taximetristi sa treaca la Uber daca e mai bine acolo? Nu-i ca si cum cineva ii obliga sa practice taximetria.
Si daca argumentul va fi legat de spaga/taxa pentru obtinerea licentei de taximetrie, bani pe care nu-i mai pot recupera conform planului initial, atunci tot ce as putea sa le spun e ca au facut o investitie proasta. Se mai intampla…
-
Mai e o varianta: sa intre in invatamant, au trei luni de concediu pe an, lucreaza 4 ore pe zi, pot participa la cate examene vor, dupa ore isi pot completa salariul din meseria de taximetrist, nu-i problema. N-ar fi primii profesori ce fac asta.
-
cauta adevaru’ ala un pic mai la vest, sa vezi la ce a dus jmekeria unde a fost lasata de niste neoliberali. da’ intai sa ne lamurim care e diferenta intre liberalism si neoliberalism, apoi sa ne uitam la rezultatele fiecareia di aste doo viziuni pe 50 de ani.(pana in ’80 si dupa ’80)
#🤪
-
Complet in afara subiectului. Poate e un misclick pe Reply…
-
daca nu intelegi, nu e vina mea. da’ mai zic o data ca astia nu-s companii locale, poate te mai uiti in alte tzari ce si cum s-a intamplat, ce au patit taximetristii initial, ce au patit apoi uberistii in “inteligenta” lor, ce legi s-au dat pe fema asta prin diverse tzari? NU?!?truthseeker🤣😂🤣 pai nicknameul tau e complet in afara intelesului său in cazul asta. si chiar m-as fi bucürat sa mai fie cineva sa caute, da’ eu zic atunci sa schimbi in truthholder879345 sau ceva. poti sa-ti alegi numarul, te intelegi tu cu ailalti truthholderi sa nu va suprapuneti.
#🤪
-
-
ps zici ca ai inteles diferenta intre liberalism si neoliberalism?🤪 ca si cea inte colonialism si neocolonialism, nu? 🤣😂🤣
truthfinder?😂 merge?
-
Citeste-l pe Eminescu si o sa afli ce e liberalismul.
-
nu, o sa afli doar cum ii vedea el pe liberalii de la acea vreme de la noi. dar daca esti atent, o sa vezi si cum zice ca una era la noi, alta in alte tari, si se plange ca la noi nu erau “pardide de principii” ci “de interese”, luptele nu erau de principii ci de persoane, si ca nu exista putere si opozitie, ci “aia cu slujbe la guvern” si aia fara. In acelasi timp identifica niste clase despre care zice ca la noi nu prea existau: detinatorii de teren, industriasii, aristocratia istorica, taranimea, muncitorii. apoi zice ca ar trebui protejati cei ce produc lucrurile trebuincioase. o viziune comunista?🤣😂😂 Dar eu vorbeam exact de principii: care e diferenta intre liberalism si neoliberalism, in sec xx-xxi. Hai sa nu-l amestecam pe eminescu si romania din sec xix chit ca unele lucruri in privinta caracterului oamenilor, lupta pentru parvenire si efectul puterii astfel obtinute asupra lor, atitudinea altor țari si atitudinea unora fața de alte țari au ramas. dar hai sa vb de principii, exact ce zicea eminescu ca lipsesc. liberalism vs neoliberalism deci? cu referire la sec xx+
-
“cum ii vedea el…” s-a dovedit a fi exact realitatea din ziua de azi asa ca sintem la zi in sec XXI chiar daca vorbele sint din sec XIX.
-
@VB: eu am vb😂🤣😂 despre altceva, iar tu vb despre ce vrei tu, normal, cu observatia ca noi doi vb despre lucruri diferite. insa tu ignori exact pe ce insista eminescu: principiile.l(eu am zis clar, “care e diferenta intre liberalism si neoliberalism la nivel de ideologie”. adica tu faci exact ca “liberalii” schimband subiectul. nu zic ca nu ai dreptate in ce zici, zic ca zici ceva ce nu e raspunsul la intrebarea mea.
-
-
-
Emiluz, iar ai ieșit la plimbare ?
-
un userist, mintea ta inca nu s-a intors de la plimbare? ti-am mai spus ca faci i confuzie. asa sunteti voi, mai confuzati. zici ca asta e un semn al spalarii creierului? noroc ca nu e cazul la tine. sau poate si la spalarea rumegusului se manifesta la fel?
#🤪
-
-
-
Nu. Nu. Nu. Nu ar fi deloc plăcut pentru cei care folosesc uber și Bolt,ei au renunțat la taximetriști pentru un serviciu de calitate oferit de oameni mai civilizați și cu mai mult bun simt
-
Dar nu te obliga nimeni sa folosesti taxi, foloseste in continuare asa zisul ridesharing, atat ca poate o sa platesti un pic mai mult daca nu sunt avantajati prin lege, atata tot. Sau daca ne avantajeaza si pe noi e mai buna concu.renta neloiala decat cea corecta?
-
“Vineri, ai inteles ce e ala lucru bun si ce e ala lucru rau?”
“Da Robinson, uite: daca vecinul fura vaca, lucru rau. Daca Vineri fura vaca, lucru bun”.
Cam asta e nivelul, mi-s mai aproape dintii decat parintii, camasa decat haina si tot asa.
-
Prin care lege sunt avantajati si cu ce? Nici nu ati folosit serviciile pentru a va forma o opinie personala, dar va dati cu presupusul! Cand suni la taxi si ceri o masina, nu e niciuna disponibila, desi peste drum ecstatie taxi si sunt 5-10 masini parcate, pentru ca soferii stau la taclale si la spart seminte, cu scuiparea cojilor lang masini!
-
Inteleg ca uberistii sunt de acord sa intre fix sub incidenta acelorasi legi ca si taximetristii, deoarece n-ar fi dezavantajati daca legile de acum nu-i avantajeaza, ligic, nu? Atunci e bine, aceleasi legi, si fiecare alege cu ce merge, taxi care “scuipa seminte” sau uber/bolt, care ar fi problema?
-
-
-
Parca ride sharing înseamnă să mai duci un pasager când tu mergi prin oraș cu mașina goală sa rezolvi o problema, nu transport organizat și sursa regulată de câștiguri.
La transportul alternativ limita de vechime este 15 ani, nu 10 ca la taxi.
PS nu folosesc Uber și nici taxi
-
vezi, de-aia nu intelegi🤣😂🤣. adevaru e ca daca chiar ar fi ridesharing, ar fi ok sa fie taxati mult mai putin, da’ aici nu despre asta e vb, ci despre #dezbina si stapaneste, #neoliberalism si evident precarizarea muncii si facutu de avere de catre Jmekeri. concedii platite? ce e cu inventia asta? contributii la pensii? las’ ca cotizam la pilonul 3🤣😂🤣. Spitale? educatie? autostrazi? cfr? industrie? sindicate? nope, ne descürcam din “servicii”. fiecare pentru el si-i zicem ca e totuna cu “prin noi insine”. ca am auzit noi o lozinca. si pentru ca toate statele dezvoltate, asa s-au dezvoltat, din servicii🤣😂🤣
#mie-mi convine!
nu inteleg ei cu macroeconomia, cu capital vs munca cu de-astea, da’ “imi convine” inteleg perfect😂! si eu mananc si junk-food pentru ca “imi place”.
#traieste clipa!😂🤣😂
#scapa cine poate🤪 n-are cum sa nu iasa bine!#🤪
-
Prosti de putiti si va dati cu presupusul! Diferenta dintre incasari si taxele platite se numeste profit brut! Dupa impozitarea profitului cu 10%, ce ramane este al tau! La UBER si BOLT se justifica orice cent. Pentru 5 lei in plus in casa, un magazin a fost inchis o luna si dosar penal pentru evaziune. Daca ANAF ia la puricat taxiurile si compara incasarile, nici cu bani de tigari nu mai raman taximetristii, pentru ca nu pornesc ceasul!
-
mai bine prost decat userist. despre nesimtire n-are rost sa-ti spun, ca nu as putea sa te fac sa intelegi sau sa te simti. simpaticule🤪
-
-
-
Nu se mai numesc ride sharing de mult timp…aproape 2 ani
iar v a dat uberu cu praf de dinamic si scheunați la telefoane sa gasiti un taxi , sunteti niste rupti in dos cu impresii de mari bogați
-
Ce ai fumat, taximetristul lui peste prajit? Rau este sa fii rumegatoare analfabeta functional?
-
pai si daca e asa cautat taxi, de ce protesteaza defapt?
Cand serviciile taximetristilor o sa se ridice celor de ridesharing, poate o sa reincep si eu sa folosesc taxi-urile.
Is tot degeaba, am incetat sa mai circul cu taxi-ul, servicii slabe, maimuta la putere, masini subrede.
-
La care maimuta te referi? La aia de la ceas sau la cea de la volnman?
Ce e de observat ca taximetristii nu cer aceleasi reguli ca pt ridesharing, ci sa fie inchisi. Ei nu isi pun intrebarea de ce oamenii nu ii folosesc? Vor venit cel putin de parlamentar. Sa se mute la ridesharing sau sa se repeofileze. Au fost si sunt niste nesimtiti majoritatea. La uber sau bolt daca primeste prea multe reviewuri negative dispare.
-
de unde “stii” ce cer? adica… chiar atat de greu e sa CITESTI revendicarile lor dupa ce le CAUTI? de ce ai spune asa prostie? chiar nu pricep. ti-e frica sa nu creasca pretul? sa vezi ce-o sa creasca pe masura ce dispar taximetristii, la fel cum o sa scada calitatea si la astialalti. nu e ca si cum nu s-ar fi intamplat si la noi dar mai ales la aia “mai civilizati”. bine ca nu ne spui ca oricine are o afacere vrea sa fie inchisi competitorii, are la fel de mult sens. sau ca tu vrei sa nu platesti nicio taxa, eu vreau sa pot sa levitez… chiar vreau. si ce-i cu asta? toti am vrea aberatii, important e ce cerem, in cazul de fața stoparea concürentei neloiale, cu puncte clare specificate. Tu poti sa mergi in continuare cu ce vrei, nu desfiinteaza nimeni nimic, wth?!?
-
Stie toata lumea ce cer! Intotdeauna un infractor vrea legi ca sa scape de raspunderea penala si pecuniaraA
-
Un taximetrist mi-a spus ca pretul pe km trebuie sa fie cat litru de benzina. Daca dispare uber si bolt poate nu o sa fie chiar atat dar sigur o sa creasca.
-
daca dispar taximetristii, sigur nu o sa fie atat la astialalti, dar sigur o sa creasca🤪. sau i sa scada? poate o sa fie din ce in ce mai multi si o concüreze intre ei? o sa fie alroape gratis, la calitate ireprosabila. pentru ca asa merge, uite de exemplu la alimente! din ce in ce mai gustoase mai sanatoase si mai ieftine. traiasca supermarketurile deci.
#sa gasim pe cineva sa uram. propun ceva echipa de fotbal. uta de exemplu?🤣😂🤣 sau continuam cu biciclistii, ba soferii, ba bugetarii, ba asistatii social, ba pensionarii, ba aia cu alta “orientare”, ba partidul x, ba nu, ca alalaltu y. sau am putea sa facem niste razboaie religioase, foarte la moda intr-o vreme. da’ acubagam si ateii si agnosticii, si facem aliante de conjunctura. sa vezi ce o sa ne mai distram, nu? cu patima!
#capu lu moțoc vrem. boborul iubitor de arderi pe rug, sanje pe pereti, trimis dujmanu’ la brutarie etc.
#ce e neoliberalismul domnule?
#🤪
-
sa inteleg ca nu vezi nici o problema in a compara servicii cu produse, nu?
-
in privinta “functionarii” concürentei? nu. diferenta ce o vad e ca de foarte multe servicii te poti lipsi sau le substitui fara mari efecte negative, dar de produsele de baza nu, sau mult mai greu, ca de-aia le zice “de baza”. una e concürenta la televizoare smart, alta la celulare unde simti imediat planned obsolescence hw/sw, alta la imobiliare si alta e “concürenta” la lapte/carne, si iara alta la frizerii sau transport local. dar presupunand ca nu te lipsesti de produs /serviciu si poti lejer sa-l substitui cu ceva inferior daca creste pretul , concürenta e concürenta, manipülarea pietei e manipülare, monopolul e monopol, practicile incorecte sunt incorecte etc. dar ce are intrebarea ta cu ce am zis eu? tema e tema si rema e rema, tema zic ca e acoperita deja de cererile taximetristilor, le-ai citit? le-ai inteles? da, nu? 🤣😂🤣
-
-
Uneori taxiul este ca o cocina- interior murdar, sofer nespalat, sofer ce fumeaza in masina, fara clima, multe masini care dau sa se rupa…plus tarif cam piperat.
Asa ca UBER sau BOLT sunt alegerea perfecta pentru un transport civilizat.
De ce nu luati exemplu de la vecinii unguri…taximetristii fac si bolt.si uber si taxi.Lumea ii alege dupa rating.Atata plang taximestristii de drepturi egale,dar ei cand inca taxeaza zona metropolitana la km exterior si sunt singurii din tara care fac asta e corect?
-
In Ungaria Uber nu mai exista iar Bolt s-a aliniat si respecta aceleasi reguli ca si taxi urile asa dupa ce au blocat taximetriștii traficul in Budapesta … Bolt urile sunt inclusiv vopsite obligatoriu in galben ca si taxiurile .. In Ro a inceput sa scadă calitatea șoferilor si a serviciilor si la Bolt si Uber. Ia sa iti uiti ceva in Uber sa vezi ce greu dai de sofer Ai un singur apel si ala prin aplicație Si dc șoferul nu raspunde ..
-
asta vreau sa vad si eu, ca stau si masini de ubar si bolt in statiile de taxi si asteapta clienti sa vina la ei.
“In Ro a inceput sa scadă calitatea șoferilor si a serviciilor si la Bolt si Uber” – ca s-au mutat taximetristii acolo, stiu ca i-am intrebat.
-
a scazut? vai vai vai . pai lasa ca le dai minus 7 stelute si gata, se rezolva. sau nu? nu asa merge? io asa am inteles de la careva pe-aici, da’ poate n-am inteles bine si ne mai explica el o data🤪 Deci ar fi bine sa nu ii discriminam prea tare pe taximetristi, ca sa nu se mute la astialalti? nu mai inteleg nimic 🤣😂🤣.
zic sa copiem de la altii care au trecut prin asa ceva si n-au nimerit din lac in puț(ca sunt si unii care s-au crezut ei destepti si ca piata se regleaza singura)? hîmmm? nuuu, las’ ca de fapt noi le stim mai bine pe toate! se si vede asta…
-
-
-
Bun exemplu cu unguristii viktorei orbanova! Altul nu ai gasit? Apropo de unguri, vezi ce prabusire economica are Ungaria dupa plecarea multinationalelor!
Pentru cei care sun ca șoferii bolt/ uber nu plătesc tace in România vedeți ca va înșelați total, plătesc chiar mai mult decât taximetriștii. Nu poti fi șofer bolt decât la o firma înregistrată in ro, iar tot profitul acelei firme (adică ce faci tu ca șofer) se impozitează de statul roman. Firma din România in cadrul careia lucrezi e doar partenera bolt/uber. In plus șoferii plătesc statului roman anual autorizația de transport persoane și copia conforma a mașinii, fata de taximetriști care primesc licența de la primărie gratuit 😀
2. Bolt uber nu mai sunt de mult timp ride sharing, cum spun unii aici, sunt ride hailing. Căutați voi pe net
-
Iar tu ca un cetatean cinstit, l-ai si reclamat din momentul in care intai te-a intrebat unde mergi, nu? sau tu ai sperat ca “va intelegeti” si nu mai pune ceasul? sau cum s-a intamplat mai exact? vrei sa-ti dau eu un nr de telefon sa suni dupa taxi, sau gasesti si singur😜
pai… “La munca, hotilor!” si tie 😂🤣😂
#uberila
Cat tupeu, cata nesimtire, saptamana trecuta mi-a cerut unul 70 lei de la gara si am apelat Bolt care mi-a luat 27 lei.La munca hotilor!
Eu sustin pe taximetristi, ca din toate timpurile au dat bon fiscal si astfel, sustin economia Romaniei.
-
Eu ii sustin doar de cand daca nu dau bon fiscal, cürsa e gratuita! in rest, ma mai uit si eu la fața omului, la cum e imbracat, daca are sau nu aer conditionat, la cum arata masina… daca e un trist sau un vesel sau un jmeker… ma mai uit si la firma, “chestii socoteli”
ps: foarte multi uberisti in comentarii😂🤣😂 sau poate uberisti wannabe. sau utilizatori de uber care nu inteleg nimic despre nimic dar ei sunt “rasa superioara”😂🤣😂. si musai sa fie desfiintat tot ce nu folosesc ei, in orice caz, incürcat, normal, pentru ca ei detin adevarul! rosia montana, vama veche, cumintenia pamantului, usere, meetoo, propaganda de gen, aria cercului, trotinete, prosteala verde,’telectuali unu si unu, dar in special jmekeri. si visatori la passive income😂🤣😂
#🤪
Ce comentariu mizerabil
Putori ordinare… mai bine merg pe jos decat sa mai urc intr-o masina care pute, unde de indata ce intru nu mai taci si ma incarci cu belele tale de sofer obosit stricandu-mi toata ziua. Dar voi n-aveti cum sa intelegi vreodata treaba asta, ca de aceea si pierdeti teren, oricat ar fi de dinamic costul dincolo.
CEI DE LA RIDESHARING SUNT PUTINI SI UNEORI NU GASESTI NICI MASINA DISPONIBILA MAI UNPIC O SA DISPARA RIDESHARINGU
-
Masini gasesc non stop, dar taxi niciodata,chiar daca sunyli de langa ei
-
Eu nu am patit sa nu gasesc uber indiferent de ora.
afaaaaaaara cu escroci astia de ce nu ne apara stau roman ca dam taxe
-
Excrocii astia de taximetristi nu dau bon fiscal!
sa se ia bate si sabii ca nu se mai poate asa cu sering
cine ii opreste pe taximeristi sa se faca uberisti, bolti etc?? taximetria va deveni o fantoma, este rezultatul evolutiei.
-
sau profesor. sau judecator. sau politist. sau parlamentar. sau asistat social. sau astronaut. sau miliardar. evolutia aia despre care ne spui, nu presupune si ceva gandire? sigur evolutie ii zice, ca si evul mediu a urmat dupa o perioada ce nu era asa de neagra?
#🤪
Dragi colegi de trafic, taximetriști. Nu Guvernul este de vină că nu aveți clienți. Noi suntem de vină că preferăm să circulăm cu mașinile noastre, chiar dacă la Uber e mai ieftin. Tot noi suntem de vină pentru că alegem serviciile de transport alternativ mai competitive, adică aici alegem între Bolt și Uber. Tot noi clienții vă alegem și pe voi, de fiecare dată când oferiți un preț cinstit pentru serviciile pe care le oferiți. Știm că de fiecare dată oferiți restul și nu puneți suprataxe că suntem la piață cu plasele sau la gară. Tot voi acordați prioritate la treceri de pietoni, de fiecare dată când merge ceasul. Cred că și atunci când nu merge. La voi tariful este pe ora din zi/intern sau extern. Dar voi ați ales asta. Cred că tot voi ați ales să fie număr limitate de licențe taxi. Da, știu, nu tu colegul de trafic, ci un smardoi care are 200 de licențe, din cele 223 disponibile, din care 13 sunt la sertar și 14 pierdute. Cred că aveți asociații profesionale care au negociat condiții „privilegiate”, chiar din anii 90-2000. Taximetriștii, notarii și farmaciștii sunt raportați la numărul de locuitori. Nu se aplică inginerilor, profesorilor din mediu privat, agenților de vânzări, zidarilor, frizerilor, oamenilor de cultură, în general, pictori, muzicieni, șoferi de tir, în general nouă oamenilor normali. La modul decent, respectos și clar, ne puteți spune ce taxe nu plătesc Uber și Bolt? Poate greșesc, dar cred că și lor le trebuie licență de transport de tip taxi, au PFA și plătesc pentru venitul încasat. La fel ca la TAXi se trece tot prin factură și bon + 16% impozit pe profit, după scăderea cheltuielilor. Acum cred că își deduc și motorina cu care merg la greci, dar poate și voi o faceți. Sau nu? Nu știu unde plătește Uber și Bolt taxe finale. Probabil că la mama lor, dar la fel fac și Samsung, Apple, Microsoft, Google, Huawei, adică pe cei care i-ai plătit să citești acest mesaj de pe mobil, laptop sau de pe Allview, dacă ești suporterul tehnologiei naționale.
-
“competitive” desigur, bine ai scris! dar sa fie competitie loiala, asta zic ei. cat despre ce taxe si ce mai vor, vrei sa-ti raspunda aici la comentariul tau? nu-ti functioneaza search-ul de goagla? iar despre cine unde plateste, desigur, TOTI care “scot” bani de undeva, sa plateasca fix acolo taxele, e si o initiativa oiropeana pe tema asta, ori cu initiativele astea oiropene nu mai suntem de acord?
as zice ca TITLUL e destul de CLAR: “Protest al taximetriștilor împotriva concürenței NELOIALE, la Timișoara”
drept e ca in articolul asta nu sunt specificate(intentionat sau nu) revendicarile punctuale, da’ la atata intelighentie/comentariu, ma gandesc ca nu e greu cine chiar e interesat de altceva decat sa arate cat e de…stiutor al fenomenelor(?) sa le gaseasca. si sa inteleaga diferentele din legile aplicabile. mura in gura nu doreste “cetateanul”? sa nu zic din povestea lu’ creanga ce suna a placutza suedeza. Si uite asa vedem ce intelege lumea in general, nu mai zic de “programele” electorale studiate cu mare atentie si o deosebita pricepere, desigur😂🤣😂🤪.
#🤪