Solicitați la 112, pompierii au intervenit, sâmbătă, în jurul orei 13:30, pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor în urma unui accident rutier produs pe Calea Șagului din Timișoara.
Potrivit polițiștilor, un bărbat, în vârstă de 58 de ani, a condus un autoturism pe DN59, în Timișoara, dinspre Șag spre Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autovehicul care se deplasa regulamentar dinspre sensul opus de mers, condus de un tânăr de 26 de ani.
La locul accidentului rutier s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic și o motocicletă SMURD.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii. Unul dintre aceștia a rămas încarcerat.
Victima a fost extrasă și predată echipajului medical în stare inconștientă.
Celălalt conducător auto este conștient și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
UPDATE. Șoferul a murit
În urma impactului, bărbatul de 58 de ani a murit, iar celălalt conducător auto a fost rănit și transportat la spital.
Polițiștii au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
foto: cititor Tion/IPJ Timiș
Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook, pe adresa de e-mail redactie@tion.ro sau pe WhatsApp, la numărul de telefon 0720.400.411.
Trimite articolul
XTrebuie văzut daca cel decedat avea alcoolemie, droguri in sânge, sau probleme medicale. Sunt multi care au făcut AVC si încă sunt in spatele volanului.
Urmari mult mai grave? Mai grave decat moartea unul om? Pooopa !!!
Nu este primul accident in acea zona. Recomand despartitor din beton si nu rahaturile alea de plastice. Macar nu mai sufera nevinovatii.
-
Ar trebui aplicate sanctinu celor care incalca regulile de circulatie. Doar asa sar mai frana cumva teribilistii.
Excelentă veste la update..
-
Da de tine sub rotile unui tir nu scrie nimeni? Nu ti-e rusine?
-
Nici tu nu ești mai breaz…
-
Nu era de ajuns ca se lucra pe la Profi – Calea Sagului si ca traficul era dat peste cap….
Din pacate neatentia la volan produce astfel de evenimente.
-
Nu a fost neatentie la volan,omul a facut infarct in timp ce conducea si a intrat pe contrasens.
Ar trebui pus zid despartitor intre benzi pe acel drum
RIP
Gard de beton, macar sa nu intre pe contrasens.
Bai, sunteti nebuni? Va bateti joc de moartea unui om?
Cum la un pas de tragedie si omul e mort?
Cand s-au montat despartoare de beton pe unele sosele multi au criticat.E acum erau bune,nu mai mureau oameni.