Un cititor Tion ne-a relatat că, încercând să ceară mai multe detalii unor cerșetori care se prefac că acționează în numele unei asociații pentru „surdo-muți handicapați și copii saraci”, aceștia au devenit recalcitranți. Totul s-a întâmplat în centrul Timișoarei.
„Nu era urmă de poliție locală pe tot centrul. Am oprit o mașină de poliție și am arătat înregistrarea echipajului, mi-au răspuns să sun la 112. Înțeleg din asta că mai trebuie sa facem și noi ordine publică. Am să depun și sesizare.
Am mai avut o îmbrânceală serioasă cu tipul (prin care i-am și sustras obiectul muncii – mapa din imagine)… când l-am văzut că e agresiv am decis să-l și filmez, că nu se mai încadrează doar la înșelăciune”, ne-a transmis cititorul Tion.
Conform celor de la IPJ Timiș, până în acest moment, la Poliție nu a fost depusă nicio sesizare.
Contactați de Tion, reprezentanții Poliției Locale Timișoara transmit că acest caz nu este unul singular, în ultimele lunii fiind depistate mai multe persoane care colectau sume de bani pentru aceeași asociație fictivă, ele la rândul lor prefăcându-se că au dizabilități. Cerșetorii ar veni din județe precum Ilfov, Ialomița sau Hunedoara, acționând în zona centrală, în magazine sau la evenimente unde se adună mai multă lume.
„Polițiștii locali acționează permanent pentru depistarea cazurilor de apelare la mila publică, solicitarea de sume de bani în numele unor asociații sau persoane bolnave făcând parte, de asemenea, din categoria cerșetoriei.
În cadrul patrulărilor efectuate, dar și în urma sesizărilor de la cetățeni, au fost depistate în ultimele luni un număr de opt persoane care desfășurau astfel de activități, respectiv colectau sume de bani pentru «Asociația regională pentru surdo-muți, handicapați și copii săraci», având asupra lor liste pe care notau unele date și sumele de bani strânse. Unele dintre acestea au fost depistate și de mai multe ori, fiind sancționate de fiecare dată. Acestea provin din județe precum Ilfov, Ialomița, Hunedoara.
Pentru că nu există niciun fel de aviz pentru astfel de activități, polițiștii locali i-au sancționat de fiecare dată, cu sancțiuni prevăzute de Legea 61/1991 republicată, cu amenzi între 100 și 500 de lei.
Acestea au fost depistate în zone precum centrul orașului – Piața Libertății, Piața Unirii, Str. Alba Iulia, dar și în zone precum V. Alecsandri, General I. Dragalina, Calea Buziașului, Str. Ștrandului, Calea Șagului, fie în parcările unor supermarketuri, fie la evenimente la care se adună un număr mai mare de persoane.
În cazul în care sunt identificate și persoanele care au donat bani și se constituie în părți păgubite, aceștia pot fi predați către Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, pentru efectuarea de cercetări pentru înșelăciune.
Polițiștii locali atrag din nou atenția cetățenilor să nu se lase păcăliți de astfel de persoane care profită de bunătatea lor și cer, în numele unor oameni cu probleme, sume de bani pe care le folosesc în interes propriu”, au explicat cei de la Poliția Locală Timișoara.
Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook sau pe adresa redactie@tion.ro.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
Xastia opereaza de ani de zile in oras. inca nu s-a sesizat nimeni sa le dea o mama de bataie calumea? eu era sa-i dau un cot in barba la unul in supermarket, dar s-a speriat si a fugit, si cu 2 ani in urma am luat-o de buna si am lasat 50 de lei unuia.
acum 30 de minute erau in Iulius Mall
Daca nu depui plângere te lauzi degeaba.
Sunt agasanti…am patit la Auchan in c-lea Sagului….pur si simplu erau mai multi pe fiecare raion,obraznici si insistenti ….te simti vanat pur si simplu….am anuntat personalul ca daca ma mai agaseaza le las caruciorul cu produse si plec…
Statul eșuat ne tot repetă că nu e bun spiritul civic, că riscăm un pumn în cap sau un cuțit în burtă și că doar trebuie să sunăm la 112. OK, eu țin cu Superman, Batman și Spiderman. Cu cine să votez în toamnă/iarnă?!
clar nu erau din TM
Pai militia locala are aceeasi scuza mereu – nu au echipaje si aceeasi solutie: sa suni la 112 si/ sau jandarmi.
Pasarica aia de primar ii plateste din banii prostilor pe analfabetii cu 4 clase de pe Lorena exact penteu a freca menta.
Fritz e o mizerie, militienii cu 4 clase de asemenea.
Politia locală este degeaba! Ar trebui desființată! Bani cheltuiți degeaba!
Ieri era o tipa in Dedeman printre randuri cerea bani.
In seara de 6 septembrie erau în Leroy Merlin, bagandu-ti sub nas aceiasi mapa, fara sa te lase sa citești ce scrie iti dadea repede pixul sa completezi .
Azf i am scos afara din Kaufland Giroc