Totul s-a petrecut luni după-masă, în zona Pădurii Verzi, în Dumbrăvița, dar și pe strada Ion Ionescu de la Brad, în parcarea unui centru comercial. Tânărul a fost observat și filmat de trecători în timp ce se plimba dezbrăcat pe strada Migdalului, din Dumbrăvița, lângă liziera Pădurii Verzi.
Ulterior, el a mai fost observat și pe strada Ion Ionescu de la Brad, în parcarea unui centru comercial, acolo unde au fost direcționate echipajele de poliție.
La sosirea forțelor de ordine, bărbatul nu mai se afla în zona centrului comercial, iar oamenii legii au plecat în căutarea lui. L-au găsit pe strada Constructorilor, având pe el o geacă și o pereche de pantaloni, iar apoi l-au dus la secție.
Polițiștii nu au reușit să comunice foarte multe cu individul, acesta fiind incoerent. Oamenii legii bănuiesc că ar putea fi un om al străzii bolnav psihic sau că s-ar afla sub influența drogurilor. Au solicitat ajutorul unui echipaj de ambulanță care s-a deplasat la sediul Secției 5 Poliție pentru a-i acorda asistență medicală bărbatului.
Acesta are între 20 și 30 de ani, nu are documente asupra lui, iar oamenii legii încearcă să-i stabilească identitatea pentru a-l putea duce la clinica de psihiatrie pentru evaluare.
„Astăzi, 11 aprilie a.c., în jur orei 17:25, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Ion Ionescu de la Brad din municipiul Timișoara se află un bărbat dezbrăcat. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, însă persoana în cauză nu a fost găsită. În urma verificărilor efectuate, bărbatul a fost depistat pe strada Constructorilor din localitatea Dumbrăvița, acesta purtând o geacă și o pereche de pantaloni. Acesta a fost condus la sediul secției de poliție pentru verificări, întrucât acesta nu avea asupra sa niciun act de identitate și nu a putut comunica datele de identitate polițiștilor. Se continuă verificările în vederea stabilirii identității bărbatului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș pentru Tion.
UPDATE. Tânărul a fost identificat și va fi internat la o clinică de psihiatrie
Polițiștii timișoreni au reușit să îl identifice pe tânărul găsit pe stradă. El are 27 de ani și domiciliul în Timișoara. Urmează să fie internat la clinica de psihiatrie de pe strada Văcărescu.
Trimite articolul
XO ajuns soțu lui Maricica mai repede acasă. 🙂
-
Noroc că Maricica locuiește la parter , nu la etajul 8
:))) nu avea documente asupra lui =)))
-
Ba da. Erau in buzunar.
-
Intr-un film cu jandarmii de la Saint Tropez acestia aresteaza o gramada de turisti care faceau ilegal nudism, si ii someaza autoritar “Actele la control!”. Viata bate filmul… cu prosti.
Bietul Dan Merca a ajuns rau de tot. Ce a facut babaciunea aia din el ? Sa alerge de nebun in pielea goala prin oras?
era fiul soarelui emanat din spirala lui Bivolaru, admirator al nebunului 16 masini din Dambovita
ce ne-am face noi fara oamenii cu telefon mobil care stau geana la tot ce se intampla. acesti cameramani / reporteri moderni…
ce interesant, ca daca vreau sa-mi refac buletinul, al dracului ca eu nu pot fi identificat fara acte aditionale. pentru asemenea guvernanti s-a inventat ghilotina si tortura
-
Tibi, esti pe langa orice subiect – tot timpul… Mai citeste si tu o carte…
-
Ce vrei…au intrat inca doua copeici in contul lui…asa ca trebuie sa presteze pentru ele…
-
A citit omul. Zilele trecute a citit asul de trefla.
-
De ce?? Aici are dreptate! Noi trebuie să avem buletin, permis, talon și alte fițuici. Când identificarea iacătă că se poate face și gol pușcă.
Și în America te identifica pe loc fara sa ai acte. Asta pentru că știu să aibă o bază de date și să lucreze la un laptop din mașină. Că sa nu mai zicem că de când cu rețelele de socializare munca polițiștilor a devenit și mai simpla. Dar la noi tot dosar cu șină trebuie!
-
Suntem singura specie in care lipsa unor materii vegetale uscate si piei moarte de animale pe corpul cuiva se categoriseste drept boala psihica. Zau, cum sa internezi pe cineva la psihiatrie doar pentru ca a umblat dezbracat?
-
Se proteja omul – de caldura.
Cu nebunia, de regula, situatia poate fi foarte neclara. Daca un ambasador se catara in varful unui stalp de iluminat, e luat cu salvarea. Daca cel care face treaba asta e un electrician, totul e in regula. Daca acelasi electrician remite unei mari puteri o nota diplomatica e dus la balamuc. Atat urcatul pe stalp cat si remiterea unei note diplomatice pot fi normalitate sau nebunie.
Omul asta s-a plimbat dezbracat prin padure. Daca o facea intr-un club de fite pentru femei poate se umplea de bani…
Cine știe ce etnobotanice o băgat ca spartu’…
ohhh ce actiune complexă, cu filaje, infiltrări si interventie impotriva unui terorist cautat pe tot mapamondul. Ca sa fie aceasta stire banala cat mai bomba Raoul graieste ”misiune dificilă a polițiștilor timișoreni de la Secția 5. Oamenii legii încearcă să identifice un tanar care alerga dezbrăcat pe strada”. A fost dificil pentru ca nebunul era in pielea goala si nu avea buletinul la purtator
Si EMINEM a alergat gol pe strada , si in mijlocul orasului …
-
Eminem a făcut o deliberat. Una e sa faci un gest conștient, voit și alta e sa umbli dezbrăcat, bezmetic pe strada. Pierdut in spatiu … Sa nu fii tocmai în plinătate mintală.
O fi din guvern. L-or belit de tot și apoi l-or dat dat afara .
Este vaccinat in schema completa. Iata rezultatul. Va declara ca a vrut sa ajunga sa-l ajute pe jilinovski – actorul.
-
fa-ti update la soft ca esti plin de virusi bai baiatule
-
Nu stiu ce sa zic, parca spuneati ca vaccinul provoaca impotenta? Baiatul asta pare pregatit de treaba. Sau s-a schimbat acum, vaccinul provoaca prea multa potenta?
Ar trebui tot guvernul sa ia exepmlul astuia, in frunte cu caporalul sef de la gorjiii.
Toti sunt indignati ca in filmarea postata o fiinta umbla fara haine prin padure. Nimeni nu este indignat de gunoiul care se poate vede, aruncat pe jos de langa marginea drumului.
#votati usr si bugarian si in 2024
Deci aia era important sa filmezi un om bolnav si in ipostaza ? ….jenant ! pt. cei care ati filmat probabil deja ati facut upload cu clipurile pe net, asta e romanul adevarat prost, rupt in c… si cu pretentii
-
Da, Luciana! Ești singura persoană care a postat un comment logic și cu bun simț, pentru că inteligența a ajuns o înzestrare rară la bipezi.
Au ajuns radiatiile de la Cernobal la Dumbravita?
Misiune dificila Intradevar, avea pusca scosa din teaca!
ma-am uitat si eu..
sa vad daca O are Mare..
Nu se vede..
Fara zum..fara nimic..
trist..