Oamenii din zona Dâmbovița din Timișoara se plâng că există drogați în parc, care au devenit agresivi în ultima vreme.
„Există un parc pe strada Intrarea Iorgovanului între blocuri, în spate la strada Lacului nr 36. De doi ani nu putem să ne scăpăm de trupe de drogați, care în ultimul timp sunt foarte agresivi. Din păcate, poliția prea puțin ne ajută. De câte ori sunăm, ori nu răspunde nimeni la Secția 3, ori nu au echipaj, ne redirecționează la poliția locală, care de asemenea nu are echipaje, veșnic sunt în intervenție. Nu mai putem lăsa copiii afară să se joace în spatele blocului deoarece drogații acaparează tot parcul. Toate ca toate până încep bătăile între ei, ceea ce s-a întâmplat și astăzi (n.r. duminică, 12 mai). Au fost scene de groază în ziua mare. Poliția vine cu sirena, parcă-și doresc să nu-i prindă. Ei când aud sirena se împrăștie și fug. Prin intermediul dumneavoastră sperăm să ne facem auziți. Am dori și niște camere de filmat în parc să se poată vedea în timp real la ce pericol suntem expuși noi și copiii noștri. Parcă am fi în vestul sălbatic”, ne-a scris un cititor.
video: cititor Tion
În replică, reprezentanții IPJ Timiș au declarat pentru Tion că au zona în vizor, unde chiar sâmbătă, 11 mai, au amendat cinci persoane.
„Cu privire la situația la care faceți referire, în data de 11 mai 2024, polițiștii Secției 3 Timișoara au identificat cinci persoane cărora le-au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.700 de lei pentru scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice conform Legii 61/1991”, au precizat pentru Tion reprezentanții IPJ Timiș.
Și Poliția Locală a trimis echipaje în zona Dâmbovița.
„Polițiștii locali au verificat zona respectivă în mai multe rânduri, atât în cursul anului trecut, cât și anul acesta, în baza sesizărilor telefonice și scrise de la cetățeni. Este vorba despre opt sesizări în total, în urma cărora fie au fost luate măsuri de sancționare contravențională în cazul celor depistați la fața locului, fie nu au fost depistate persoane care să facă gălăgie, să consume alcool sau substanțe interzise.
De fiecare dată s-a comunicat petenților să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Timișoara atunci când astfel de situații sunt în desfășurare. Din zona respectivă au fost ridicate și duse la centrul social de pe strada Telegrafului patru persoane fără adăpost, au fost aplicate altor patru persoane sancțiuni conform Legii 61/1991 republicată pentru consum de alcool pe domeniul public.
În cazul altor trei tineri minori s-a luat măsura avertizării cu privire la legislația privind tulburarea liniștii publice. Ultimele două sesizări telefonice au fost chiar în ultimele trei zile, polițiștii locali deplasându-se la fața locului, unde a fost solicitată și prezența Secției 3 Poliție și Jandarmeriei. În ceea ce privește instalarea de camere de luat vederi, cetățenii se pot adresa Primăriei Timișoara în vederea includerii zonei în cadrul proiectului de extindere a zonei supravegheate video la nivelul municipiului Timișoara”, au declarat pentru Tion reprezentanții Poliției Locale.
Imaginile video ne-au fost transmise de către cititorii Tion, cărora le mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook sau pe adresa redactie@tion.ro.
Trimite articolul
Xpăi suntem sub zodia toleranței USR iste și Fritz-iste, trebuie azi mâine să-i luam în casă cu noi..
-
Da. Tot raul vine de la USR.
-
bine spus, ce ne trebuie e PSD sau AUR – sa vina naibii stanga sa desfiinteze niste sectii de politie si sa redistribuie banii aceea la niste clinici de metadona, la pensii si in buzunarele lor. AUR ar fi de vis – vor face un vlog langa ei spunandu-ne cu lacrimi in ochi cum evreii globalisti controleaza drogurile si nu ne lasa pe noi sa ne dezvoltam spiritul nationlist; important e ca nu vor face nimic, dar va fi un vlog bestial care va reduce hemoroizii auristi la lacrimi!
Numele Timisoara e invechit. Droghisoara pare mai realist.
Avea joc de picioare cel brunet
.
Si prin Dacia, Circumvalatiunii si Aradului e plin de ei… Politia nu face nimic desi stie foarte bine de situatie.
A doua zi sunt tot acolo , am facut sesizare la politie , au trimis un echipaj de jandarmi , 3 au coborat din duba (jandarmi) si i-au imprastiat ca pe niste pui de gasca , numa sa nu i supere pe drogati , dupa care s-au urcat inapoi in duba si au plecat linistiti , fara macar a-i legitima…. acuma chiar cred ca nimeni nu doreste sa faca nimic in privinta aceasta
Romania care vrea in Schengen. Daca ai nevoie de politie sa faca ceva scrii la ziar. Pentru asta sa platim impozite si taxe. Multumim statului roman ca ne rasplateste pentru banii care ii primeste de la noi.
ti se fura bicicleta din scara blocului desi e asigurata si la etaj, iti faci datoria mergi dai declaratie la politie – nimic
scandaluri in fata blocului cu urlete si injuraturi de la idioti tineri in haita care incearca si sa semneze taguri pe cladire cu sprayul, suni la politie – nimic, mai degraba se uita la tine ciudat de parca linistea si ordinea publica nu e treaba lor sa o asigure
politia romana – un mare nimic plin de apatici care nu inteleg ce inseamna sa protejezi oamenii si orasul, daca nu te implici tu cu amenintari sau violenta fizica singur sa iti risti masinile si geamurile si te duci sa alungi gastile din fata casei tale, nimeni nu te ajuta, nici vecinii nu binevoiesc sa vorbeasca cu politia atunci cand apare
suntem pe cont propriu, politia e un mare nimic, ne vedem pe strazi cu parul sa ne facem singuri politie prin cartiere sa putem umbla linistiti si copiii sa nu mearga cu frica afara din casa
PLINA TIMISOARA DE DROGATI SI CERSETORI NU MAI PUTIN DE 23 CERSETORI AM NUMAARAT IN ZONA SUPECO DACIA
Cum combatem noi drogurile: amendăm pentru liniște publică pe ăștia de pe străzi și suspendam carnetul la șoferi. Nu cumva, ferească sfântul sa caute poliția distribuitorii. Nuuuu, pai acolo e de munca, de investigat, poate munca sub acoperire și doar nu vreți să își rupă poliția capul cu munca de poliție adevărată!
-
Problema drogurilor trebuie tratata pe partea de cerere; si nu cu amenzi/pedepse, ci cu reabilitare si suport.
Atata timp cat cererea exista, va fi intotdeauna si oferta. Investesti in investigatii sa demontezi o retea de distributie si imediat apare alta. Pe cand daca nu au cui sa vanda, pleaca singuri si ii si ajuti pe oamenii aia sa functioneze din nou normal in societate.