Microbuzul a fost oprit de polițiștii de frontieră timișeni, pe drumul dintre Moravița și Denta, vineri dimineață. Oamenii legii l-au verificat pe șofer, un cetățean român din Caraș-Severin, iar în interiorul mașinii au găsit zece bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, toți din Afganistan. Oamenii legii i-au dus pe toți la sediul poliției pentru verificări.
„Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că pasagerii sunt cetățeni afgani, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 ani. Bărbaţii au declarat că au fost preluaţi din aproprierea frontierei cu Serbia de către şoferul mijlocului de transport şi că urmau să fie transportați la Timișoara”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
Xun romanas inimos…ii ducea gratis pana la prima… din pura ospitalitatea traditionala
poate i se ofera si lui cazare gratuita o vreme…