Polițiștii au desfășurat controalele luni, între 9-12 și 15-19, în zonele intens circulate de bicicliști și pietoni. Au controlat 22 de autovehicule și au legitimat peste 100 de persoane.
„Au fost controlate 22 de autovehicule și legitimate 108 persoane. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.105 lei pentru nerespectarea prevederilor rutiere conform OUG 195/2002. Dintre acestea, 14 sanctiuni au fost aplicate pietonilor și 70 de sancțiuni au fost aplicate conducătorilor de bicicliclete pentru abaterile săvârșite ( ex: traversare prin loc nepermis, lipsă mijloace de echipare corespunzătoare, nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor,etc)”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii spun că vor continua să desfășoare astfel de verificări și în perioada următoare.
Trimite articolul
XAvând în vedere că indisciplina pietonilor este de ani de zile cauza Nr. 1 în statistici privind cauzele accidentelor cu morți, iar indisciplina bicicliștilor că și cauza era afara din top 10 acum vreo 5 ani și a ajuns pe locul 5, deci o creștere vertiginoasă a cazurilor din vina bicicliștilor, ar trebui ca 1 an numa pe cele 2 categorii să le monitorizați și să terminați cu radarul prin boscheți și razii inutile, comuniste și ilegale.
-
De unde ți-ai scos statisticile?
-
Le-a scos din gaura din care a iesit..
-
Sa poata ei sa treaca cu bolizii cu 150 nestingheriti prin mosnita
-
ine circula cu 150 prin Mosnita poate fi gasit cu usurinta, infipt intr-unul din sensurile giratorii.
-
-
-
-
De aia e plin de accidente în zona pietonală, în centru, mama lor de pietoni
Zilnic vad soferi care nu respecta regulile de circulatie: trec pe rosu, trec peste linia continua, depasesc coloana si dupa injura ca nu sunt lasati sa se bage in fata, conduc agresiv, stau cu nasul in telefon, etc. Politia stie doar sa faca filtre si sa dea amenzi. Cat de eficiente sunt?
-
Dar biciclisti si pietoni ce nu respecta regulile nu vezi? Ai o privire extrem de selectiva. Adevarat ca sunt multi soferi indisciplinati, dar pietoni si biciclisti sunt mult mai multi. Numai urmareste cum traverseaza biciclistii prin intersectii, sau cum respecta pietonii culoarea rosie la semafor. Si compara cu soferii. Care or fi mai multi? Dar pe bune, nu “politically correct”.
-
Eu sunt si una si alta, sincer vad extrem de multi huigani la volan vs pietoni si ciclisti. Incomparabil mai multi.
-
Stai o jumatate de ora intr-o intersectie la o trecere de pietoni semaforizata, si fa o statistica, procent indisciplinati in fiecare categorie. Cati pietoni/biciclisti/trotinetisti se asigura, cati biciclisti/trotinetisti traverseaza “calare” pe zebra, cati trec pe rosu, cati daca e deja verde vin cu 20Km/h fara sa schiteze o intoarcere a capului? Iar daca k sa stai pe o strada cu sens unic, sa ne anunti cati biciclisti/trotinetisti incalca semnificaria “sens interzis” vs cati soferi.
O jumatate de ora. Sunt mult mai multi soferi indisciplinati in valoare absoluta pentru ca sunt mult mai multi soferi vazuti din masina, si au mult mai multe reguli de respectat. Pietonii si biciclistii/trotinetistii au cateva reguli de bun simt, dar nici pe alea nu le respecta. Cum sa te “arunci” pe zebra instant ce s-a facut verde? Cum? Ce ai in cap in afara de “drepturi”? Nu ca soferii ar respecta reguli de bun simt de genul semnalizare la schimbarea directiei de mers ori schimbarea benzii…
Sa ne anunti rezultatele, promit ca o sa fac si eu “experimentul” si statistica. -
Man, esti fumat rau. Sa inteleg ca esti si pieton si biciclist? Ca e clar ca nu vezi lucrurile si dpdv al soferilor. Mergi in orice intersectie mai maricica (cat sa aibe semafoare) si urmareste vreo cateva minute traficul. Sa vezi cati soferi si cati pietoni trec pe rosu. Sau urmareste biciclistii sa vezi cum se arunca in traversare de zici ca a venit sfarsitul lumii si nu le mai pasa. Oricum poporul e unul si acelasi, iar pietoni (plus biciclisti) sunt muuult mai multi decat soferi. Deci si nr. de tembeli pasitori/pedalatori 😁 vs, nr. de tembeli “covrigari”.
-
-
Pietoni si biciclisti sint mult mai multi? Pe bune? In ce oras traiesti tu ca-n Timisoara sigur nu. Aseara, pe un traseu de aproximativ 1 kilometru, stradute de cartier nu bulevarde sau alte avioane (Balcescu > Ion Vidu prin piata Eforie si Crucii), am numarat asa: 118 de autovehicule PARCATE, 37 de autovehicule IN MISCARE pe carosabil, 4 (patru) biciclisti si 21 (douazeci si unu) de pietoni. Hai sa zicem ca toti astia 25 (pietoni+beciuclisti) nu respectau OUG-ul; numai din cele 118 autovehicule parcate, jumatate, adica ~59, stationau ilegal, pe raza indicatorului “stationare interzisa”, la mai putin de 25 de metri de coltul intersectiei sau trecerea de pietoni, samd. Nu-l mai pun la socoteala pe ala de era sa se urce pe mine cu masina la trecerea de pietoni de la Constructii si nici cei doi care au trecut pe rosu la semaforul de la Eroilor cu Trandafirilor. Dar hai, mai povesteste-ne despre pietonii si biciclistii indisciplinati care-s mult mai multi ca soferii.
-
-
Ai dreptate, dar când un șofer se întâlnește în față cu un bibiclist sau trotinetist care circula pe șosea “pe stânga” (așă ca pietonii) ce să fac? Il feresc că nu sunt idiot! Ca să nu mai vorbim cu ce viteză circulă unii dintre ei pe trotuare. Recunosc, unii sunt politicoși – dacă te tragi puțin din față lor îți mulțumesc, alții trec ca patrupedele alea cornute.
motociclistii cand vor fi amendati pentru toate incalcarile ale regulilor de circulatie? din cauza carora ajung soferi nevinovati sa fie luati la raspundere