Polițiștii și jandarmi au făcut verificări, joi, în zonele aglomerate, la societăți comerciale și în mijloacele de transport persoane. Au legitimat peste 2000 de persoane și au controlat zeci de mijloace de transport persoane. Cei prinși fără mască sau că au încălcat restricțiile de deplasare au fost sancționați.
„La activităţi au participat 278 de forţe de ordine, fiind verificate 67 de societăți comerciale, precum şi 83 de mijloace de transport persoane, dintre care 43 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2000 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 222 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 59.500 de lei. Dintre acestea, 221 de sancțiuni contravenționale, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Controalele vor continua și în perioada următoare, pe raza întregului județ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!