Vestea că în rândurile pompierilor timișoreni au fost înregistrate cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus a venit vineri. La momentul respectiv, 10 persoane de la Detașamentul 2 Pompieri Timișoara au fost depistate pozitiv și au intrat în carantină.
Ulterior, reprezentanții instituției au decis să testeze întreaga tură de serviciu și au fost prelevate probe de la alte 29 de persoane.
„În prezent, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș sunt 25 de cazuri de infectare cu Covid 19, dintre care 18 cazuri la Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara și 7 cazuri în alte structuri.
Pentru limitarea răspândirii virusului au fost dispuse măsuri pentru izolarea la domiciliu a persoanelor infectate, precum și carantinarea contacților direcți ai acestora, cu menținerea unui contact telefonic permanent prin intermediul unor persoane desemnate din cadrul instituției și a medicului de unitate”, transmit reprezentanții ISU Banat.
De la momentul apariției primelor teste pozitive, cei de la ISU Banat au luat decizia să igienizeze zilnic spațiile în care se desfășoară activitate. Astfel, echipajul CBRN dezinfectează zilnic spațiile și autospecialele de intervenție de la Detașamentul 2 Pompieri Timișoara.
„Manifestăm o preocupare deosebită pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate Covid-19, în ceea ce privește echiparea corespunzătoare a personalului și decontaminarea după fiecare intervenție, atât a personalului, cât și a tehnicii de intervenție.
De asemenea, unitatea pune la dispoziție zilnic echipamente de protecție (măști faciale, costume de protecție la intervenții etc), soluții pentru dezinfectarea spațiilor, verificarea temperaturii corporale la intrarea în spațiile unității, ventilarea periodică a spațiilor închise, păstrarea distanței de minim 2 m între persoane și alte măsuri necesare.
Asigurăm cetățenii că această situație nu afectează capacitatea operațională, iar răspunsurile pentru solicitările venite din partea populației sunt acoperite în mod eficient”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Trimite articolul
XCitim zinic despre zeci de politisti, medici si mai nou pompieri care se infecteaza. Deci inca o dovada ca mastile nu ajuta la nimic.
-
Daca nu sunt purtate… Lipsa de educatie se simte peste tot, nu doar in piata sau pe strada.
In institutiile publice nu functioneaza amenda… Poate pentru ca s-ar amenda intre ei, politist pe pompier, functionar pe casierita, etc…
-
Poate ar trebui sa nu va mai pacaliti singuri si sa recunoasteti ca MASCA NU MERGE
-
masca merge foarte bine, la fel si masurile de prudenta, distantare…majoritatea infectarilor cred ca se fac exact in spatii inchise si cu multi oameni fara masca…asa e cand respecti doar de frica amenzi…in fine
-
la intalniri si petreceri private nu exista frica amenzilor…dar fiecare e liber, inca, sa faca ce vrea si mai ales sa se poarte iresponsabil, ca un copil mic
-
-
-
Daca un politist de la filtre verifica intr-o tura 3000 de persoane intra in contact cu 20 de bolnavi si e foarte probabil sa se contamineze. Politistii sint verificati macar cu termometrul la intrarea in tura? Ar trebui testati cu pulsoximetru…
-
Ia-o invers: Un politist infectat expune la virus 3000 de persoane.
-
Aceeasi lipsa de educatie. Nu poarta masca in permanenta. Ci asa: nu te cunosc, o port. Te cunosc, ne stim… cum sa port eu masca? E ghinion… din ianuarie se tot vorbeste de asimptomatici, presimptomatici…