Polițiștii de la Secția 4 Poliție Rurală Peciu Nou împreună cu cu cei de la Arme și Muniții au desfășurat controalele sâmbătă, în comunele Peciu Nou, Sânmihaiu Român, Parța și Giulvăz. Au vrut să verifice dacă proprietarii le depozitează în siguranță, conform legii, dar și dacă printre deținătorii de arme există persoane care pun în pericol ordinea publică. Oamenii legii au verificat 23 de deținători și au identificat 37 de arme letale sau neletale la domiciliile lor.
„În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.501 lei, conform Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.
În primul caz, titularul permisului de armă nu a declarat polițiștilor faptul că au intervenit schimbări care necesită modificarea conținutului documentelor, acesta fiind sancționat contravențional cu 500 de lei.
În a doua situație, deținătorul de arme nu a respectat condițiile de asigurare a securității armelor și munițiilor, fiind sancționat contravențional cu 5.001 lei. Totodata, a fost aplicată masura complementară a ridicării armelor letale și a anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
De asemenea, polițiștii au desfășurat verificări și la o partidă de vânătoare organizată în zona localității Rudna, județul Timiș, însă nu au constatat nereguli.
Citiți principiile noastre de moderare aici!