Moment aniversar la Poliția Română. Instituția aniversează 202 ani de la data legalizării funcționării instituției în data de 25 martie.
Astfel, luni, începând cu ora 11:30, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș de pe bd. Take Ionescu va fi organizată Ziua Porţilor Deschise.
Vizitatorii vor putea admira de aproape dotarea şi tehnica poliţiştilor. Vor avea loc demonstraţii de luptă, intervenţie şi dresaj canin, precum şi exerciții de intervenție desfășurate de Serviciul pentru Acțiuni Speciale Timiș.
De asemenea, vor fi expuse autospeciale din dotarea Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum și standuri cu materiale informativ-preventive ale Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității și Biroului Siguranță Școlară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!