De la începutul anului şi până în prezent au fost eliberate 713 436 certificate medicale. De la mijlocul lunii mai 2010, când au fost demarate acţiunile de control asupra noului mod de acordare a concediilor medicale, Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu peste 2 000 000 lei din cele 443 de amenzi aplicate pentru nereguli constatate la eliberarea certificatelor medicale. În perioada mai-august a.c., reprezentanţii caselor de asigurări de sănătate au efectuat controale la un număr de peste 5300 de medici şi 1500 de beneficiari de concedii medicale. În urma acestor acţiuni au fost sancţionaţi 792 de medici şi au fost refuzate/amânate la plată aproape 300 de certificate pentru că beneficiarii nu au respectat legislaţia şi nu s-au aflat la domiciliu în perioada acceptată de control. De asemenea, casele de asigurări de sănătate au reziliat 92 convenţii încheiate cu medicii prescriptori pentru acordarea şi eliberarea certificatelor de concediu medical. În cazul a 82 de medici au fost sesizate comisiile de disciplină ale Colegiului medicilor.
Concedii medicale in scadere
Noul sistem de acordare a concediilor medicale, introdus anul acesta, a dus la o diminuare de aproximativ 30% a numărului de certificate medicale eliberate în ultimele luni, faţă de începutul anului. De asemenea, dacă pe toată perioada anului 2009 au fost eliberate peste 2 600 000 de certificate medicale, anul acesta numărul lor este într-o evidentă descreştere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!