Chiar dacă reuşeşti să fii în ton cu vremea de afară, în privinţa hainelor, se întâmplă uneori să apară şi răcelile. Răceala este o infecţie minoră a nasului şi a gâtului. Poate fi determinată de mai bine de 250 de tipuri de viruşi. Răceala durează de obicei o săptămână, însă poate persista mai mult la cei mici. Cele mai multe infecţii virale sunt transmise pe cale aeriană, prin inhalarea particulelor infecțioase. Despre răceală, tratamentul şi prevenţia ei ne-a vorbit Dr. Leucă Mărioara Georgeta, medic primar medicină generală – pediatrie şi medic de familie la cabinet medical M.G Făget.
Cum evităm răceala?
Simptomele frecvent întâlnite în infecţiile căilor respiratorii sunt: rinoree (secreţie nazală, de regulă apoasă), strănut, reducerea simţului gustativ şi olfactiv, durere în gât, tuse. Răceala este greu de prevenit, dar există câteva metode de a o evita. Acestea sunt următoarele: evitarea contactului cu cei infectaţi; spălarea mâinilor după contactul cu o persoană bolnavă; evitarea respiraţiei bucale (respiraţia pe gură favorizează infecţia căilor respiratorii, aerul intrând pe acestea neîncălzit, neumezit şi nepurificat de praf sau microbi); evitarea de către cei bolnavi a locurilor aglomerate (pentru a evita răspândirea bolii); întreţinerea curățeniei nasului cu batiste curate; reţinerea în casă a copiilor dacă sunt bolnavi; prezentarea la medic la apariția primelor semne de îmbolnăvire.
Ce tratament este recomandat?
Tratamentul la răceală se face, de regulă, ambulatoriu, și constă în: repaus la pat, ingestia de lichide (ceaiuri de plante); tratamentul febrei (conform indicaţiilor medicului); aerisirea zilnică a camerei; umidificarea aerului în camera copiiilor; curăţarea nasului- prin aspiraţie la copii mici, prin suflarea nasului la cei mari. De reţinut este faptul că suflarea forţată a nasului poate transmite secreţiile în tubul auditiv sai sinusuri. De aceea, în cazul unui mucus uscat se folosesc picături nazale cu apă salină (la copiii mici) și preparate tipizate (la copiii mari şi adulţi). De regulă, în ”răceala comună”, antibioticele sunt ineficiente. Acestea trebuie folosite doar atunci când sunt semne clare de infecţie bacteriană, cum ar fi tusea persistentă cu expectoraţie mucoasă ( la folosirea antibiticelor este recomandabilă indicaţia medicului, care, pe perioada tratamentului stabileşte felul și doza antibioticului).
Citiți principiile noastre de moderare aici!