Una dintre principalele modificări introduse prin acest document prevede recunoaşterea diplomelor de absolvire a studiilor liceale cu o durată de 10-11 ani, obţinute în Republica Moldova, la nivelul diplomelor de bacalaureat din România, pe baza principiului dreptului câştigat. În acest sens, diploma trebuie să fie însoţită de o diplomă de absolvire a unui program de studii universitare de licenţă, masterat sau doctorat.
De asemenea, diplomele de licenţă şi de masterat, obţinute în cele două state după implementarea Procesului Bologna, se recunosc automat. În ceea ce priveşte titlurile ştiinţifice de doctor, acestea se recunosc automat pe baza îndeplinirii procedurilor naţionale de atestare a titlurilor de doctor, aplicabile propriilor cetăţeni, conform legislaţiei în vigoare pe teritoriul statului fiecărei părţi. Modificarea Acordului, în vigoare din 1998, s-a impus ca urmare a necesităţii respectării normelor europene privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi a schimbărilor survenite în sistemele de învăţământ din cele două state.
Dispoziţiile Protocolului de amendare sunt în conformitate cu normele europene, pe care România şi Republica Moldova s-au angajat să le respecte, precum şi cu structura sistemelor naţionale de educaţie, facilitând mobilitatea academică, la nivelul învăţământului preuniversitar şi universitar, dintre cele două ţări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!