Eu aştept foarte mult de la copiii pe care îi pregătesc la Poli II şi aş vrea să joace ca pe vremea când jucam eu. M-a supărat atitudinea unora dintre jucători, dar la o echipă tânără apar fluctuaţii de formă”, explică Roti înfrângerea suferită cu FC Bihor. Fostul internaţional a vorbit şi despre FC Bihor, echipă la care a jucat şi antrenat în perioada 2001-2002. „Faţă de echipa din tur, pe care am învins-o fără probleme, FC Bihor are o altă faţă. Este o echipă bună, bine aşezată în teren şi a jucat cu o agresivitate care nu prea este tipică ardelenilor. Să vedem însă cum se vor comporta şi la meciurile oficiale. Dacă o vor face la fel ca şi în meciul de azi (miercuri – n.r.) cu noi, nu vor avea probleme cu retrogradarea. Oradea trebuie să se salveze, iar apoi să îşi propună promovarea în prima ligă”, susţine Rotariu.
Antrenorul timişorean a făcut şi câteva remarcări din tabăra bihoreană. „Nu ştiu cum îi cheamă, dar mi-au plăcut jucătorii cu numerele 10, 8 şi 23, iar din repriza a doua mi-a plăcut fundaşul central, care a fost şi căpitan de echipă”, a spus Rotariu, făcând referire la Iacob, Foro, Achim şi Pătraşcu.
Mai joacă fotbal
Deşi a avut probleme de sănătate şi chiar a suportat o operaţie pe creier pentru îndepărtarea unui cheag de sânge, Rotariu mai joacă fotbal. Mijlocaşul este legitimat la Şcoala de Fotbal „Marcel Băban” Jimbolia, echipă din Liga a IV-a patronată de fostul fotbalist Marcel Băban (38 ani). „Este o echipă tânără, iar eu cu fratele meu Ilie participăm doar la unele derby-uri. În meciul cu Textila Timişoara am marcat două goluri, iar în meciul cu FC Covaci a înscris Ilie de două ori. Băban e golgeterul echipei, cu 12 goluri. Echipa e pe locul patru în Divizia D, dar nu ne gândim la promovare”, povesteşte fostul jucător al Stelei şi Galatasaray.
CARTE DE VIZITĂ
Iosif Rotariu
Data naşterii: 27 septembrie 1962
Carieră de fotbalist: Poli Timişoara, Steaua Bucureşti, Galatasaray Istanbul, Bakirkoyspor, CFR Timişoara, Extensiv Craiova, AS Politehnica Timişoara, FC Bihor
Carieră de antrenor: FC Bihor, secund la echipa naţională, Poli Timişoara, Poli II Timişoara
Selecţii în echipa naţională: 25 – 1 gol
Meciuri în Divizia A: 265 – 65 de goluri
Multiplu campion naţional şi câştigător al Cupei României cu Steaua
Biris Teodor
Trimite articolul
XRoti, sper sa ai dreptate si FC Bihor sa se salveze. Numa ca este mare diferenta intre amicale si oficiale.
Haideti sa fim seriosi..atata pomeniti de retrogradare…da voi chiar vedeti FCO-ul in liga III?Pur si simplu n-are fatza de liga 3,si nici juktori de nivelu ala..sa vazut de exemplu si in meciu cu Beius,pur si simplu isi bateau pula de beiuseni…ce mai,FCO nu cade nici in cel mai urat vis in liga III..stati flex.Forza ORADEA!