Am mizat pe cartea contraatacului, pentru că la început de drum şi cu o echipă tânără, ca a noastră, este foarte greu să ieşi la joc. Ne-am propus să scoatem cel puţin un rezultat de egalitate, iar şansa a fost de partea noastră. Era bine dacă marcam din ocaziile avute, dar după cum s-a desfăşurat jocul spun că este un rezultat echitabil. Pe noi ne ajută orice punct cucerit în deplasare, pentru că suntem într-o situaţie delicată”, a explicat Farcaş.
„Fotbalul nu te iartă”
De partea cealaltă, revenirea lui Alexandru Pelici nu a fost de bun augur pentru gazde. „Am pierdut două puncte, după aspectul jocului din prima repriză. Dacă la pauză ar fi fost 2-0 sau 3-1, după ocaziile avute în primele 45 de minute, nu se supăra nimeni.
Dar asta este, fotbalul nu te iartă. Au jucat pe contraatac, s-au închis foarte bine, au ştiut ce vor, şi îi felicit mai ales pentru jocul din cea de-a doua repriză, când la scorul de 1-1 au avut o ocazie monumentală, în care puteam să pierdem chiar jocul. După ce am fost egalaţi, am riscat, dar a fost în zadar, pentru că nu am reuşit să înscriem. Nu avem nici o scuză.
Trebuia să câştigăm jocul acesta atât pentru noi, cât şi pentru ceea ce urma să facem în continuare, pentru că am fost avertizaţi ce ar putea urma în caz de eşec. Aşteptăm consecinţele, în frunte cu noi, antrenorii, şi vom vedea ce va fi”, a spus Pelici.
Biris Teodor
Citiți principiile noastre de moderare aici!