Impresarul şi jucătorul se prevalează de un articol din contract prin care ar putea pleca dacă returnează toţi banii primiţi în perioada petrecută la FCB.
„Mă miră să văd ce decizie a luat Iacob. Era fair-play dacă ar fi spus ce vrea, mai ales că am discutat de multe ori la telefon în această vacanţă.
Am crezut că este un băiat de caracter, dar se pare că m-am înşelat. Ori o să plece în condiţiile impuse de noi, ori va fi suspendat până la finalul contractului”, a precizat preşedintele Toth. Iacob mai are contract cu FC Bihor până în 2009. Tiberiu Bordaş a avut în trecut probleme în colaborarea cu FC Bihor, jucătorii impresariaţi de el – Sfârlea, Mihuţ, Lazăr şi Munteanu – fiind suspendaţi până la finalul contractului în perioada când clubul a fost condus de Emeric Ienei. Suspendarea a fost ridicată abia după ce jucătorii respectivi au renunţat la colaborarea cu Bordaş.
Biris Teodor
Citiți principiile noastre de moderare aici!