Era doar un zvon, care însă acum s-a adeverit. Nu este un adio, dar lucrurile se vor schimba în organigrama echipei, şi poate chiar şi în spiritul învingător care a distins Ferrari-ul în ultimii ani. Scuderia din Maranello a comunicat că Todt nu mai ocupă postul de administrator delegat, post ocupat din 2006, dar va rămâne în familia Ferrari cu sarcini speciale.
“Consiliul de Administraţie a reînnoit contractele lui Luca di Montezzemolo, preşedintele Ferrari S.p.A. şi al lui Piero Ferrari, vicepreşedinte. Consiliul, ţinând cont de dorinţa lui Jean Todt de a renunţa la slujba sa actuală, l-a numit pe Amedeo Felisa ca Administrator Delegat, care până azi a fost Director General al Casei Maranello. Jean todt îşi păstrează atribuţiile în Consiliul de Administraţie, cele de Preşedinte ale Ferrari Asia Pacific şi Ferrari West Europe, şi va continua să reprezine Ferrari în Consiliul Mondial al FIA. Todt va primi, de asemenea, sarcini speciale din partea preşedintelui scuderiei, în cadrul activităţiilor din campionatului GT şi gestiunii sportive”, arată comunicatul de presă al scuderiei.
Era lui Todt s-a terminat de fapt în 2006, o dată cu plecarea lui Michael Schumacher din Formula 1, iar din acest sezon a decis să lase şi postul de Director de Gestiune Sportivă, fiind substituit de Stefano Domenicali.
Sosit la Ferrari în 1993 pentru postul de Director de Gestiune Sportivă începând, din 2004 Todt a fost şi Directorul General al scuderiei. A contribuit la şase titluri mondiale la piloţi, şapte la constructori şi la 98 de Mari Premi câştigate în aceşti ultimi 15 ani.
“Acum începe o nouă perioadă din viaţa mea, în care voi avea mai mult timp să mă dedic mie însumi şi lucrurilor care mă interesează. Bineînţeles, voi continua să mă dedic şi scuderiei Ferrari prin sarcinile mele instituţionale şi cele speciale atribuite de preşedinte”, a declarat Jean Todt.
Formula 1: Jean Todt a demisionat de la Ferrari
Jean Todt, "micuţul Napoleon", nu mai este administratorul delegat al scuderiei Ferrari din Formula 1, în locul său fiind numit Amedeo Felisa. Todt, omul simbol al victoriilor din ultimii ani, va avea sarcini speciale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!