Din numărul total de meciuri, 15 s-au disputat în ultimii doi ani, în timp ce restul, în ultimii patru sau cinci ani. Cele mai multe echipe bănuite că au trucat partidele sunt din Europa de Est. UEFA a precizat că nu va face publică identitatea cluburilor suspecte decât după ce va avea toate dovezile, însă sursa citată menţionează că niciun club britanic sau important din Europa nu este implicat.
“Sunt mai multe echipe estice investigate în acest moment. Ei ştiau că nu se pot califica mai departe, aşa că au zis să obţină profit pe moment. S-a aranjat rezultatul la pauză, apoi cel final. Poate să dureze ceva timp până când îi vom putea sancţiona, iar în unele cazuri putem colabora cu poliţia”, a spus şeful departamentului disciplinar al UEFA, Peter Limacher.
UEFA a fost alertată de fiecare dată de casele de pariuri care au remarcat suspiciuni. Consilierul lui Michel Platini, William Gaillard, a spus că jucătorii primeau salarii mici şi erau dispuşi să trucheze partidele. Forul european a lansat acum câteva luni un program de monitorizare a 29.000 de meciuri din toate cele 53 de campionate afiliate.
Fosta campioană a Macedoniei, FK Pobeda a fost exclusă 8 ani din cupele europene după ce nu şi-a apărat corect şansele în cupele europene.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!