Dans, bună dispoziţie dar şi rugăciune şi reculegere de Rusalii la Ruga din Ghiroda. De Rusalii , una dintre cele mai mari sarbători din Calendarul Bisericii Ortodoxe, biserica din Ghiroda, îşi serbează hramul.
“Activităţile de picnic” fac obiectul unui act legislativ care stabileşte zonele aparţinând domeniului public sau privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi stabileşte cuantumul amenzilor pentru cei care încalcă prevederile legale.
Sfârşit îngrozitor pentru un bărbat din Timiş. Omul şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de un tren şi târât sub acesta aproximativ 15 metri, în zona pasajului de la Ghiroda.
Târgul Apicol de Primăvară Ghiroda-Timişoara 2011 şi-a deschis porţile. În acest sfârşit de săptămână, peste 50 de firme din Germania, Austria, Serbia, Ungaria şi România s-au reunit la Ghiroda, în cel mai mare târg de profil din ţară. Potrivit legislaţiei europene, simplul cuvânt „miere” pe ambalaj este suficient pentru a asigura consumatorul că produsul este 100% natural.
Ghiroda este una din comunele mari ale judeţului Timiş. Cu doar 3315 ha de teren în total, are însă 5200 de locuitori. În fapt, este un orăşel în coasta Timişoarei ori un cartier al acesteia, depinde din ce punct de vedere priveşti. Comuna are în subordine şi satul Giarmata Vii, şi acesta un fel de zonă extinsă a marelui oraş, căci şi drumul duce mai degrabă în Timişoara decât în centrul de comună.
În timpul executării serviciului de patrulare, la data de 03.03.2011, ora 00.15, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie au oprit pentru control un autoturism condus de G. F. Alin, de 35 ani, din Ghiroda, judeţul Timiş.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie, în timp ce efectuau serviciul de patrulare în zona de competenţă, la intersecţia străzilor Gheorghe Lazăr cu strada Labirint din Timişoara, au observat o persoană care avea asupra sa un rucsac, fiind alergat de o altă persoană care striga că i-a fost furat rucsacul. S-a procedat la oprirea şi identificarea persoanelor în cauză.
Ministrul Educaţiei le-a solicitat elevilor să profite din plin de prevederile incluse în Legea Educaţiei Naţionale pentru a se implica mai mult în aspectele care ţin de viaţa şcolii. „Potrivit noii Legi a Educaţiei Naţionale procesul educaţional este centrat pe elev. Prin aceasta, copiilor din mediu rural le vor fi oferite şanse egale cu cele ale elevilor care urmează şcolile din mediul urban", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.
În urma unui control de supraveghere al traficului poliţiştii au oprit la data de 08.12.2010, ora 21.00, pe strada Victoria din comuna Ghiroda, un autoturism condus de G. Ciprian – Lucian.