Campionul naţional la karate Bogdan Ţintoi a fost personajul principal al unui eveniment caritabil desfăşurat, recent, în localitatea timişeană. Bogdan este bolnav de cancer, însă nu se dă bătut. Are alături prieteni de nădejde, aşa cum s-a dovedit într-o zi de sâmbătă, în sala de sport a comunei.
„Acest copil trebuie să fie un exemplu pentru toată lumea. A învins o dată cancerul şi a devenit campion naţional deşi are o proteză la picior”, a spus Sensei Cioroianu, director al departamentului de Karate în Federaţia Română de Arte Marţiale. Bogdan Ţintoi a fost aplaudat la scenă deschisă de peste 140 de sportivi, care s-au adunat special pentru a-l ajuta în lupta pe care o duce cu cancerul osos. Bogdan a fost întâmpinat şi de gazdele evenimentului, primarul comunei Giroc, Iosif-Ionel Toma, care l-a încurajat pe tânăr. «Sunt de admirat curajul şi tenacitatea acestui tânăr sportiv, care a ştiut să lupte şi să devină un învingător », a spus edilul din Giroc în discursul său. Primarul şi directorul şcolii din Giroc, prof. Melentina Costa, au primit diplome şi medalii din partea organizatorilor, în semn de mulţumire pentru sprijinul acordat.
Aşadar, 140 de copii şi adulţi îmbrăcaţi în kimono au tăcut brusc atunci când în sala de la Giroc a intrat Bogdan, însoţit de familia sa. Organizaţi de şcoala “SHO-DAN”, karateka timişoreni au făcut o demonstraţie spectaculoasă a unui sport pe care, pentru moment, Bogdi trebuie să-l privească de pe margine. “Am vrut să îl ajutăm şi noi cum am putut mai bine şi sperăm să îşi revină cât mai repede. Un sportiv care trece prin momente dificile nu este niciodată singur. Sunt convinsă că peste câteva luni se va antrena din nou alături de noi”, a spus Amalia Şişak, una dintre iniţiatoarele acţiunii.
Bogdan a început primele antrenamente la clubul Banzai din Arad. Apoi, au venit primele mişcări de shotokan deprinsedeprinse în sală şi primele victorii. A cucerit multiple titluri internaţionale, dar după numai 2 ani, în 2007, a venit prima lovitură. “Vedeam, simţeam că e ceva în neregulă cu el. Am mers la analize şi sa descoperit că are sarcom Ewing. Mai concret, tumoare canceroasă osoasă malignă. Ni s-a spus că singura soluţie e amputarea piciorului”, povesteşte tatăl său, Mihai Ţintoi.
Bogdan a început o luptă aspră pentru supravieţuire, cure de chimioterapie din septembrie până în februarie 2008 şi, în cele din urmă, a fost supus unei operaţii la Bologna. În urma intervenţiei, Bogdan a rămas fără femur, genunchi şi tibie, care au fost înlocuite de o proteză cu telescop. Totul a costat peste 30.000 de euro, dar Bogdan şi familia lui au trecut cu bine peste acel moment. Bogdan a petrecut anul 2008 prin spitale pentru a se asigura că a trecut cu bine peste cumpăna din viaţa sa. A reluat apoi antrenamentele, iar pe 1 iunie 2009 a participat la Campionatele Naţionale de Karate care s-au ţinut în sala “Constantin Jude” din Timişoara. A cucerit medalia de aur, în ropotele de aplauze ale publicului. “Am crezut că am scăpat. Dar acum câteva luni mi-am dat iar seama că ceva nu este în ordine. Copilul parcă se transforma în faţa mea… I-a apărut o umflătură la claviculă şi după sute de analize am aflat din nou că este vorba despre o tumoare malignă. Am mers la Bucureşti, am mers la Szeged, dar ni s-a spus că de această dată nu există o proteză pentru acea parte a corpului. Ne-am dus din nou la Bologna, unde directorul spitalului a spus că se va ocupa personal de Bogdan”, spune tatăl lui Bogdan. Acum, Bogdan se pregăteşte să mai câştige o bătălie cu boala. Nu este singur! Sportivi, prieteni, familie, cu toţii sunt alături de el în încercarea de a trece peste acest nou hop. Ne alăturăm şi noi celor care îl admiră şi sprijină pe Bogdan Ţintoi, un tânăr care mai are multe de demonstrat în viaţă!
C.E.
Citiți principiile noastre de moderare aici!