În ultima perioadă au fost efectuate verificări şi controale pe linia respectării normelor de mediu, respectiv obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri, cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi fără informarea prealabilă a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, precum şi obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu degrada mediul prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel, astfel încât să se încalce prevederile OUG nr. 195/2002, art. 96 pct. 9 şi 15, amenda contravenţională fiind între 3.000 şi 6.000 de lei pentru persoane fizice şi între 25.000 şi 50.000 de lei pentru persoane juridice.
Pe această linie au fost aplicate două sancţiuni, fiind depistat un conducător auto care încerca să descarce deşeuri pe terenul limitrof comunei Giroc, iar pe strada Brânduşei au fost depistate resturi ale unor materiale de construcţie, depozitate ilegal ca urmare a unor lucrări. „Vom avea în vedere, în perioada următoare, şi respectarea prevederilor HCL Giroc nr. 15 /2011, art. 5 alin 1 lit. c care se referă la prevenirea arderilor deşeurilor vegetale, menajere sau de altă natură în curţi, pe terenurile intravilane ori pe domeniul public” a spus Şef serviciu Poliţie Locală, Jr. Dan Sgură.
Au mai fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale unor persoane constituite într-un grup organizat (una cu antecedente penale, aşa cum a reieşit din verificările efectuate), care nu-şi justificau prezenţa pe raza de competenţă, toţi având domiciliul sau reşedinţa în alte zone ale ţării. Aceste persoane au fost depistate într-un loc în care erau indicii că pot comite fapte antisociale de natură contravenţională. De asemenea, pe raza localităţii Chişoda a fost identificat un cetăţean cu domiciliul în oraşul Deva, care colecta diverse sume de bani în numele unei fundaţii din Hunedoara. Acesta a fost avertizat că activitatea sa este ilegală, atât timp cât nu este autorizat de către administraţia publică locală.
„Atenţionăm, din nou, conducătorii auto care manifestă predispoziţie pentru opriri, staţionări şi parcări contrare cu normele legale, mai ales în staţiile de transport în comun, precum şi în zona instituţiei administraţiei publice locale, că li se vor aplica autocolante adezive pe autovehicule, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local Giroc nr. 15/2011 şi vor sancţionaţi contravenţional conform art. 7 alin. 1 din acelaşi act normativ, chiar şi în lipsă, existând posibilitatea legală de identificare după plăcuţa cu numărul de înmatriculare.De asemenea, vom continua, în cooperare cu SPCLEP Giroc, efectuarea de verificări în vederea punerii în legalitate a cetăţenilor care nu au solicitat eliberarea actelor de identitate în termenele prevăzute de lege, respectiv persoanele fără acte de identitate ori acte de identitate expirate în anii anteriori” a mai spus Şef serviciu Poliţie Locală, Jr. Dan Sgură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!