Părinţii, bunicii, cadrele didactice şi invitaţii lor au putut viziona urmatoarele programe: la grupele mici A şi B – greieraşii, fluturaşii, albinuţele şi piticii voioşi au prezentat cântece şi poezii; grupa mijlocie A şi-a încântat spectatorii, prin programul intitulat “Aşa petrec bănăţănii”, recitând poezii în grai, prezentând portul popular din Banat, dansând hora ca-n Banat şi cântând melodii populare.
Grupa mijlocie B a prezentat un Carnaval al poveştilor. Spectacolul grupei mari a avut ca temă “Tradiţiile şi obiceiurile interculturale păstrate şi transmise prin intermediul preşcolarilor”, iar grupa pregătitoare, cu lacrimi în ochi, şi-a luat adio… de la grădiniţă şi de la doamnele educatoare, cântând şi recitând poezii.
Nu au lipsit nici cântecele în limba engleză şi dansurile moderne. „Aş dori să-i felicit, în primul rând, pe părinţi pentru copiii minunaţi care au urcat pe scenă şi pe doamnele educatoare pentru munca depusă. Colectivul de cadre didactice de la Grădiniţa cu program normal din Giroc urează o vacanţă plăcută tuturor preşcolarilor şi părinţilor lor” a spus Janina Terteci.
Citiți principiile noastre de moderare aici!