Duminică, se va desfăşura la Arad etapa cu numărul 4 din campionatul naţional de motociclism viteză. Echipa Pascotă Racing Team Giroc va fi reprezentată de sportivul Ionel Pascota la clasa 600cmc Supersport şi 1000cmc Superbike, Mircea Doncean – 600cmc Supersport, Adrian Enache – 600cmc Supersport debutanţi, Horia Brustur – 600cmc Supersport debutanti , Mihalache Bogdan -1000cmc Superbike şi Alexe Birnbaum la clasa Oldtimer.
Dacă Ionel Pascotă va ocupa prima treaptă a podiumului în cursa clasei Supersport, cu o etapă înainte de terminarea campionatului, va deveni Campion Naţional. În acest caz va fi primul Titlu de Campion din acest an şi al cincilea ca sportiv pentru noua echipă din Giroc. Bătalia pentru câştigarea campionatului la clasa 600 debutanţi, se va da între Adrian Enache şi Horia Brustur – ambii legitimaţi la gruparea din Giroc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!