Paştele, sărbătoarea luminii şi a bucuriei, şi-a păstrat până în prezent farmecul şi semnifcaţia, fiind un moment de linişte sufletească şi de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atât de semnificaţia religioasă, cât şi de tradiţiile şi simbolurile pascale: oul vopsit, iepuraşul, masa cu mâncăruri tradiţionale de Paşte – cozonac, pască, miel – şi slujba de sâmbătă seara, cu luarea luminii.
Sâmbătă clopotele bisericii îşi reiau dangătul. Cel mai important moment e sfinţirea apei – botezarea la biserică. În seara zilei de sâmbătă familiile merg la biserică pentru a asculta slujba Învierii şi a lua lumină de la lumânările preoţilor. Cu aceste lumânări aprinse ei vor reveni în case şi vor aprinde candela. Lumânarea nu trebuie să se stingă pe tot parcursul drumului. După aceea, vor ciocni ouă vopsite, rostind: “Hristos a Înviat” şi primind răspunsul: “Adevărat a Înviat”. În ziua Paştelui, dimineaţa, oamenii obişnuiesc să pună ouă roşii în apă şi să se spele din aceasta, pentru a se proteja de boli. În alte zone se adaugă şi ouă albe, şi bani. Mâncarea tradiţională de Paşte este constituită din ouă vopsite, friptură de miel şi pască. Mielul este considerat simbolul lui Hristos, ouăle – simbolul Divinităţii, care, find ciocnite de Paşte, sunt sacrifcate.
„Fiecare dintre noi să trăiască Învierea Mântuitorului Iisus Hristos la timpul prezent, cu pace, bucurie, iertare şi înţelegere, împărtăşindu- ne cu Trupul şi Sângele Mielului lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. Învierea lui Hristos să fie şi învierea noastră, iar în Duminica Duminicilor să fim împreună, chemaţi la bucurie şi veselie duhovnicească, cinstind Învierea lui Hristos”, îndeamnă preotul Daniel Mateia din Giroc.
„Sărbătoarea Învierii ne aduce aminte de preţul nespus de mare pe care Dumnezeu l-a plătit pentru păcatele noastre. Să primim cu bucurie darul lui Dumnezeu şi să credem că pentru noi a venit să moară. Dumnezeu va revărsa belşug de bucurie, pace şi speranţă pentru cei care îl primesc ca mântuitor personal”, a spus Iosif Codiţă, Pastor Biserica Penticostală “Speranţa” Chişoda.
Citiți principiile noastre de moderare aici!