La concursul care promovează sistemul prinde şi eliberează şi care se va desfăşura pe lacul special amenajat din cadrul Complexului Flonta, şi-au anunţat prezenţa echipe din Timişoara, dar şi din străinătate. De asemenea, cu acest prilej, se vor pune la Giroc bazele unei noi şcoli de pescuit care se va adresa în special tinerilor. În cadrul Cupei Girocului vor concura echipe ale clubului Carp West Timişoara şi ale renumitelor branduri internaţionale Anaconda, Mega Baits şi Dragon Baits. Alexandru Chermeleu, organizatorul acestei competiţii spune că : „acţiunea de las Giroc este un prilej de a descoperi natura, de a comunica cu ea! Pescuitul la crap, cu tot ce înseamnă şi reprezintă el, este un mod de viaţă pentru mulţi dintre noi. Tocmai din acest motiv este atât de important şi nu trebuie ţinut ascuns de ochii celorlalţi .
Pentru înscrieri, informaţii şi detalii cu privire la regulament sau desfăşurarea competiţiei puteţi apela numărul de telefon 0754561313.
Citiți principiile noastre de moderare aici!