Aplicaţia informatică achiziţionată de Primăria Giroc permite o gestionare mai eficientă, mai rapidă şi mai sigură a documentelor, precum şi o eficientizare a distribuirii informaţiei. Centrul de Informare pentru Cetăţeni (CIC) reprezintă punctul de plecare în vederea soluţionării cerinţelor cetăţenilor (informaţii, planificarea unor audienţe cu primarul sau angajaţii din diverse compartimente ale primăriei, solicitări de emitere a diverselor documente, aprobări, programări).
Prin implementarea acestui proiect, locuitorii din Giroc şi Chişoda, dar şi ceilalţi actori implicaţi în viaţa socială, economică şi culturală a comunei, vor beneficia de condiţii adaptate la secolul XXI în ceea ce priveşte informaţiile de interes public. Această investiţie se doreşte a fi un pas important în calea eficientizării furnizării de servicii publice în cadrul Primăriei Giroc.
“Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea calităţii şi de a eficientiza furnizarea serviciilor publice la nivelul comunei Giroc. Printre obiectivele specifice ale proiectului se regăsesc creşterea capacităţii instituţionale a primăriei, prin dezvoltarea abilităţilor de relaţionare cu publicul, crearea şi punerea la dispoziţia cetăţenilor a unui sistem de informare integrat în domenii de interes social, cultural şi economic, familiarizarea cetăţenilor cu informaţia electronică, participarea conştientă a cetăţeanului la viaţa comunităţii, democratizarea informaţiei prin furnizarea de date coerente, consistente şi actualizate, reducerea birocraţiei şi creşterea operativităţii în relaţiile cetăţean-administraţie, alinierea la ultimele tehnologii în domeniul informaţiei, apropierea şi implicarea cetăţeanului în actul de guvernare prin acces electronic facil la informaţii folosind sistemul de infochioşc”, a declarat primarul comunei Giroc, Iosif Ionel Toma.
Personalul angajat în cadrul Centrului de Informare va introduce în sistemul informatizat cerinţele cetăţenilor, acestea urmând a fi vizualizate în sistem de către persoanele vizate. Doleanţele pot fi soluţionate în cel mai scurt timp, iar cetăţeanul poate primi răspunsul fie pe loc, fie la un termen prestabilit ori direct în format electronic, atunci când este cazul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!