Ionel Pascota a făcut paşi importanţi către un nou titlu de campion al Europei de Est la motociclism viteză după victoria repurtată în runda cu numărul 3. Sportivul ce reprezintă de doi ani de zile propriul club, Pascota Racing Team Giroc, a câştigat clasa Supersport din Turcia după o cursă pe care a controlat-o în proporţie de 90%. Plecat din pole-position, bănăţeanul a trecut primul linia de sosire în faţa turcului Baris Tok şi a bulgarului Ivan Grozev.
„A fost o cursă foarte importantă şi decisivă pentru noi. Sunt foarte bucuros că am putut veni acasă cu locul 1 şi asta ne-a consolidat poziţia de lider în clasamentul general. Îmi doresc foarte mult acest titlu de campion al Europei de Est pentru că acum ar fi o premieră pentru zona mea natală“ declara la final Ionel Pascota.
Înaintea ultimei etape programate în 11 septembrie, situaţia din clasamentul clasei Supersport este următorul: 1. Ionel Pascota 70 puncte; 2. Ivan Grozev (Bulgaria) 61 puncte; 3. Nenad Stoianovic (Serbia) 43 puncte.
Pentru Pascota Racing Team Giroc urmează în 24 iulie o nouă bătălie, de această dată în Campionatul Naţional, pe circuitul Arad, acolo unde principalul pilot al girocului va participa la ambele categorii, Supersport şi Superbike.
Citiți principiile noastre de moderare aici!