De la adresele de domiciliu ale suspecţilor, în urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe prosoape, pixuri, fuste de blugi, o drujbă, un cuptor cu microunde, un pat, calculatoare, care proveneau din furturi săvârşite pe raza comunei Jebel. În cauză unui număr de de 3 persoane, toţi din Jebel, li s-au întocmit dosare de cercetare penală şi s-a dispus certarea lor în stare de libertate.
Percheziţiile au fost efectuate în urma unor date obţinute, pentru identificarea bunurilor furate de pe raza comunei, în vederea stabilirii autorilor şi cercetării învinuiţilor. Dosarul urmează a fi înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta.
Prima spargere de locuinţă din 2011 s-a petrecut la Jebel, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!