Deplasânsu-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că hoţii au intrat în casă pe unul dintre geamurile termopan ale locuinţei, şi după primele cercetări, aşa cum ne-a informat Cionca Aurel, şeful de post al comunei, valoarea bunurilor dispărute se ridică la 3000 de lei. De asemenea nu se poate preciza încă cu exactitate data la care a avut loc spargerea, deoarece proprietarii au lipsit din imobil timp de două săptămâni. În acest caz cercetările continuă pentru depistarea autorilor.
„Este recomandabil ca proprietarii caselor de vacanţă să-şi instaleze camere de supraveghere, alarme, becuri pe senzori sau să-şi ia în curte unul sau doi câini de pază. Sunt câteva dintre măsurile preventive, la îndemână, pentru întâmpinarea situaţiilor de acest gen” a ţinut să precizeze Cionca Aurel, şef de post comuna Jebel.
Locuinta de vacanta pradata de hoti
Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Jebel au fost solicitaţi să intervenă, duminică, la un imobil din localitate, unde proprietarii, întorşi din vanţă au semnalat dispariţia unor bunuri personale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!