Pentru a mări până la câteva luni durata lor în stare proaspătă, se introduc, pe măsura recoltării, în vase cu apă rece, în care se ţine circa 20 de ore, apoi se scot, se lasă să se zvânte, ferite de soare, iar după aceea se aşează în straturi, în nisip curat şi uscat.
Castanele conţin: apă(52%), amidon(27-39%), mono- şi dizaharide(12-14%), proteine(3-5%), grăsimi(4-5%), săruri minerale 1,03%(foarte mult potasiu – 50% din cenuşă), provitamina A, vitaminele B1, B2, C, PP, etc. Ele se consumă fierte(piureuri), prăjite, sau coapte, ca garnituri la diferite preparate, culinare, creme, umpluturi.
Făina de castane, care are o culoare galbenă-roşiatică, se utilizează pentru fabricarea alcoolului, la prepararea halvalei, a ciocolatei, a unor prăjituri şi bomboane, chiar a pâinii ( în amestec cu făina de grau); ea poate înlocui, la nevoie, cartoful (piure de castane). De altfel, înainte de introducerea cartofului în Europa, castanele constituiau hrana de bază a populaţiei din unele provincii ale Spaniei, Italiei, sudul Franţei. Din castanele prăjite şi măcinate se prepara un surogat de cafea apreciat de consumatori. Castanele comestibile îşi găsesc întrebuinţare şi în scopuri terapeutice : se folosesc miezul fructelor de castan, făina de castane, infuzia din frunze şi polenul.
Miezul de castan are efect energetic (150-200 kcal la 100 g), antianemic, remineralizant, antiseptic al tubului digestiv, stimulator al digestiei, tonic muscular, nervos şi venos. Este indicat în astenii fizice şi intelectuale, anemii, enterite, enterocolite, dizenterie, hemoroizi, varice.
Băile cu făină de castane dulci (comestibile) se folosesc în tratamentul reumatismului cardio-articular şi endocarditei postreumatice. Mod de preparare: făina, în cantitate de 1-1,5 kg se pune în apă rece, apoi se fierbe 30 de minute, se decantează şi se adaugă apei din cada de baie. .Durata unei bai este de 15-20 minute. Se face câte o baie zilnic, timp de 21 de zile. Sunt indicate în flebite, tromboflebite, varice, ulcer varicos, edeme traumatice după fracturi. Infuzia din frunze de castan nobil are acţiune antiinflamatorie; se prepara din 2-3 g frunze la 100 mg apa clocotită; se bea îndulcită cu miere, pentru combaterea traheobronsitei acute. Se consumă 2-3 căni pe zi. Polenul castanului nobil conţine substanţe antibiotice, este diuretic şi usor laxativ. Polenul Castanului nobil conţine substanţe antibiotice, este diuretic şi uşor laxativ. Proprietăţile extractelor din castane comestibile sînt cele antiinflamatoare, de reducere a fragilităţii capilarelor, fotoprotectoare pentru radiatii UV. Acţionează ca vasoconstrictor venos şi reduce permeabilitatea capilară. Protejează acidul hialuronic din piele, normalizează secreţia glandelor sebacee.
Sănătatea din ...castanele comestibile
Incluse în categoria „fructelor de pădure”, castanii comestibili ocupă, deocamdată în România, suprafeţe reduse. În stare proaspătă, castanele nu se pot păstra prea mult, deoarece mucegăiesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!