“A fost finalizat deja racordul la Uzinele de Apă nr. 1 si 2, au fost realizate căminele de ramificaţie, s-au montat o parte din vanele de ramificaţie şi urmează ca până la sfârşitul acestei luni să fie asigurată alimentarea cu apă pe noua magistrală de 450 mm. Până la jumatatea lunii octombrie, locuitorii cartierelor Micro I, II, III, IV si V, precum şi cei din zonele Timişoarei I şi II şi cei de pe Splaiul 1 Decembrie vor beneficia de apă potabilă de calitate superioară. Pentru aceasta, până în data de 5 octombrie vor fi spălate conductele şi se vor realiza verificările de presiune a apei. În paralel, au demarat lucrările la cele două noi fântâni forate la o adâncime de 250 m. Încă de acum o saptamână se lucrează la prima fântână, amplasată la intrarea în satul Tapia, în dreptul izvorului. Lucrările la cea de-a doua fântână care se va realiza în satul Tapia vor începe în cursul săptamânii viitoare” a precizat primarul Francisc Boldea.
În acelasi context, Primăria a alocat suma de 646 mii lei, avans pentru achiziţionarea materialelor necesare pentru extinderea posibilităţilor de extracţie a apei la Uzina de Apă nr. 1, pentru cele şase fântâni care au fost denisipate. Presiunea la această uzină va creşte astfel cu peste 25%. “Mergând pe această idee a forajelor, în trei ani vom renunţa la Uzina de Apă Nr. 2, care este situată în aval de Timiş şi ia apă direct din râu, ceea ce nu este corect”, a concluzionat şeful executivului local.
Citiți principiile noastre de moderare aici!